Crăciun departe de casă: când grija părintească vine, adesea… la pachet

În România zilelor noastre, din nefericire, grija părintească vine, adesea… la pachet. Peste 97 de mii de copii rămași acasă în grija bunicilor sau a altor rude, își așteaptă părinții să se întoarcă acasă din străinătate, mai ales acum în perioada sărbătorilor. Dar nu toți părinții reușesc să meargă în țară, din variate motive și atunci, mama și tata încearcă să pună la pachet toată dragostea și grija lor pentru cei mici aflați acasă.

Pachetul de la părinții aflați la muncă în străinătate rămâne sfânt și are rolul de a menține legătura cu familia, de a potoli dorul, are rolul de a transmite zbuciumul interior din sufletul unor mame chinuite. Pachetele trimise de părinți au menirea de a spune: „uite-mă, sunt mereu alături de tine, ești mereu în gândurile mele.” Sentimente, relații și identitate care se păstrează prin acest transfer, emoțional și material, în egală măsură.

Fragment din „Cireşe amare” de Liliana Nechita (Angheluță)

„E ciudat de sărbători, mergi pe stradă şi auzi cum vorbesc la telefon:
– Ţi-a plăcut, mă?
– Dar puloverul i-a venit lui ăla mic?
– Bine, mă bucur, spune că-i trimit şi o bicicletă când pot. Aveţi grijă de voi!
Ar fi mai uşor să trimiţi doar bani, oricum în ultimul timp preţurile sunt cam aceleaşi. Dar n-ai mai împacheta tu. N-ar mai fi amprenta personală.
Când am făcut primul pachet, nu te mint, am intrat într-un supermagazin şi, mergând printre rafturi, m-am răsucit ca şi cum aş fi vrut să întreb:
– Ce zici, mamă, vrei cornuri?
Am început să plâng în magazin pentru că nu era nimeni lângă mine. Pachetele astea sunt o punte între noi şi cei de acasă. Mai bună decât banii. Vorba aia, e de la mama!

Singura părere de rău e că nu vezi bucuria pe feţele lor.
Nu vezi mâinile febrile care desfac cutia şi felul cum încep să guste din bunătăţi. Şi când suni să vezi dacă le-a plăcut promiţi mereu:
– Lasa că vă mai trimite mama. Peste 2 luni.
Aşa trece timpul, între un pachet şi altul, la un moment dat rostul tău e să ştii ce le lipseşte şi ce-ai mai putea trimite să le fie viaţa mai uşoară. Să-ţi pui amprenta. Vei ştii astfel că-şi prinde părul cu bentiţa pe care ai trimis-o tu, că în fiecare dimineaţă bea ciocolată trimisă de tine, că de câte ori foloseşte crema de mâini se gândeşte la tine.
Pachetele nu sunt pentru ei, ci pentru noi, să ne facem simţită prezenţa în spaţiul de acasă. Ca şi cum, uite, mama e puţin plecată, dar te înconjoară prin toate obiectele pe care le trimite cu dragoste.”

Liliana, ai expus în cărțile tale, într-un mod deosebit de realistic, trăirile și sentimentele părinților plecați departe. Cum trăiești tu „Crăciunul românesc” departe de meleagurile natale?

Liliana Angheluță: Indiferent cât timp trece, în inima mea e mereu o rană care se numeşte România.
Suntem integraţi, cunoaştem drumurile Italiei şi modul de viaţă, dar nu vom înceta vreodată să trăim între două lumi.
Ce feluri tradiţionale de mâncare îmi pregătesc de Crăciun? Nimic, au legătură cu viaţa anterioară. Uneori îmi fac sarmale, dar fără copii alături nu au sens şi gust bun. Colindele mă fac să plâng, aşa că le evit.

Trebuie să mergem înainte aşa până când în ţară va fi mai bine celor rămaşi.
Atunci ne vom putea întoarce, fără să ne gândim că întoarcerea pune în pericol supravieţuirea lor.

Crăciun liniştit tuturor!

Notă: „Cireşe amare”, de Liliana Nechita (Angheluță), a fost publicat la Humanitas în 2014 şi tradus în italiană în 2017, publicat de către editura Laterza.

În 2017, tot la Humanitas a publicat volumul „Împărăteasa”, o poveste scrisă într-o cheie aproape naturalistă, ilustrează în detaliu o lume rurală modernă, de secol XX, în care oamenii nu se mai confruntă cu timpul ce nu mai are răbdare, ci cu un duşman nevăzut, îndepărtat – Italia.

DISTRIBUIȚI
 
 
Formația Ritmix din Torino