Cremona: scandal între un român și un african pentru un loc pe scaun în autobuz. Românul a ajuns la spital

Momente de tensiune într-un autobuz din Cremona, în Lombardia, la începutul acestei după-amiezi de luni, 19 februarie, din cauza unei dispute între doi bărbați de naționalitate străină, un român și un african. Discuția, inițial verbală, s-a născut din cauza unui loc liber pe scaun, în autobuzul evident plin de lume, relatează Cremona Oggi.

Cei doi, care își disputau același scaun liber, au început să se insulte, chiar și cu fraze rasiste, până când bărbatul african a început să îl lovească pe conaționalul nostru, un român în vârstă de 29 de ani.

Imediat, cei prezenți au sunat la 112 și forțele de ordine au intervenit la fața locului. Românul a fost transportat la serviciul de urgență al spitalului din localitate pentru investigații. El va reuși să se salveze doar cu niște vânătăi, au declarat medicii.

Au intervenit carabinieri din Cremona, care au constatat motivele litigiului.