Croitor român din Italia cu mâini pricepute și suflet de aur, coase măști și le dăruiește gratis celor din jur

Un croitor român din Ischia, Ștefan Gabriel Ilași, în vârstă de 44 de ani, coase măști de protecție și le dăruiește colegilor, prietenilor și celor care îi solicită acest mic, dar important accesoriu în aceste zile, când epidemia de coronavirus s-a răspândit cu repeziciune în întreaga Italie.

Ștefan este originar din Urziceni, județul Ialomița și a venit în Italia în urmă cu 15 ani. În Ischia, o insulă turistică situată în Golful Napoli, lucrează la croitoria hotelului Regina Isabella Resort, unde se ocupă de uniformele personalului.

Hotelul la care lucrează Ștefan Ilași este unul dintre cele mai luxoase de pe insulă, de-a lungul anilor acolo s-au cazat de la cei mai cunoscuți actori – precum Liz Taylor și Nicolas Cage – până la mari magnați industriali din întreaga lume. Iar fotografiile pe care le afișează bărbatul pe profilul lui de Facebook demonstrează că a avut chiar prilejul să-i salute pe actorii Nicolas Cage și Gerard Butler în persoană.

Românul are grijă de uniformele personalului hotelier cu o atenție minuțioasă, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Croitoria a învățat-o în România, iar în Italia s-a perfecționat, a învățat tapițerie și chiar să creeze, ne-a mărturisit Ștefan.

Ștefan Ilași la lucru. Foto: profilul de Facebook

În aceste zile însă hotelul unde lucrează este  în urma epidemiei de coronavirus, dar Ștefan oricum nu stă cu mâinile în sân. Și pentru că mâinile sale sunt obișnuite să creeze lucruri frumoase și în același timp utile, croitorul român a decis să coasă măști de protecție pe care le dăruiește celor apropiați. „Când am aflat că nu se mai găsesc măști pe nicăieri mi-am spus că am tot ce îmi trebuie ca să le creez și să le dăruiesc. Mai întâi am făcut vreo zece bucăți, pentru prieteni. Apoi am făcut aproximativ o sută, pentru oricine îmi cerea. Se pot spăla, refolosi, unele le-am și decorat, erau pentru copii și voiam să-i fac să zâmbească.”

Măști cusute de Ștefan Ilași – Ischia (Italia)

Pe Facebook i s-a dus vestea și multe persoane au vrut să știe ce preț au măștile cusute de Ștefan, dar el a refuzat orice plată spunând: „Sunt gratis, fac asta din suflet.”  Acum va fi obligat însă să cumpere și mai mult material, chiar dacă speră ca totul să se termine cât mai curând și viața să intre din nou pe făgașul normal: „Nu știu când se va termina această situație, sper că în curând. Din România mă sună toți îngrijorați de ceea ce aud că se petrece în Italia, încerc să-i calmez cât mai mult și să le spun că sunt bine.”

„Nu dorm de două nopți”, ne-a mărturisit Ștefan Ilași care vrea să onoreze toate cererile de măști și să facă parte dintre cei care se implică activ în lupta împotriva răspândirii acestui virus. Și o face pentru că nu are doar mâini pricepute, ci și un suflet de aur!

Trimite acest articol și prietenilor tăi
Publicitate