Cui îi este frică de diaspora?

„Pentru comuniști, românii care plecau ilegal din țară erau considerați principalul inamic al regimului”, consideră Eugen Tomac, politician, istoric și jurnalist român, într-un text publicat de ziare.com.

În mesajul său, publicat de sursa sus citată, Tomac precizează în continuare:

„Peste ani, ne-am trezit în situația în care partidul care moștenește toate structurile PCR a reluat în mod asumat aceeași linie de propagandă ca partidul mamă de care s-a desprins după 1989.

Se numește PSD, dar nu e nicio diferență între sloganurile PCR și ale PSD-ului de azi atunci când se referă la românii plecați peste hotare.

Lumea românească de peste hotare este diferită. În primul rând, pentru că cei mai mulți români iubesc sincer această țară. Îi leagă tot ceea ce ne reprezintă – tradiția, cultura, patrimoniul și, în mod special, atașamentul față de locul de unde au plecat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Faptul că cetățenii români plecați la muncă în Uniunea Europeană devin din ce în ce mai interesați de evoluția României este un lucru extraordinar și aceasta este spaima cea mai mare a PSD. Încep să se întoarcă „acasă” românii care nu pot fi manipulați.

Dacă generația celor care au plecat în perioada comunistă a prins spaima de regim, iar prin mineriade au reușit să-i țină departe de implicarea în politică, pe românii plecați în ultimii ani nu-i mai poate opri nimeni.

Cu voturile lor, președintele Băsescu a obținut cel de-al doilea mandat; cu voturile lor, președintele Iohannis a spulberat PSD-ul în 2014. Prin implicarea Diasporei, în sfârșit, putem spera că există șansa de a trimite PSD-ul în Opoziție pentru o lungă perioadă de timp.

Acesta este motivul pentru care puterea de azi, la fel ca și regimul criminal comunist de ieri, a declarat război total Diasporei. Le este frică de milioanele de voturi care nu se văd azi in sondaje, dar pot umple urnele de vot de mâine.”

Distribuie acest articol