Cum se poate cumpăra o mașină în rate din România când lucrezi cu acte în regulă în străinătate

Creditul auto în România, este un credit destinat achiziției de mașini, noi sau second-hand, fiind tratat ca un credit de nevoi personale.

Unele bănci precum CEC, BRD, Banca Transilvania, Unicredit, Piraeus, Bancpost, Intesa SanPaolo, Banca Românească și Banca Comercială Feroviară, acordă credite și cetățenilor români care lucrează în străinătate.

În general, condițiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:

  • vechime de cel puțin 1 an în țara respectivă;
  • contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată sau, în caz contrar, cel puțin 2 contracte succesive, fără întrerupere, la angajatorul din străinătate;
  • ipoteca asupra unui imobil aflat în proprietatea solicitantului sau a unei terțe persoane pe teritoriul României;
  • constituirea unui depozit colateral;
  • existența unuia sau mai multor codebitori care realizează venituri pe teritoriul României.Băncile solicită, de obicei, anumite documente care trebuie să fie traduse, legalizate și apostilate, printre care:
  • contract de muncă;
  • carte de identitate;
  • adeverință de salariu.

Pentru creditele auto, garanțiile constau în instituirea de gaj în favoarea băncii finanțatoare, asupra mașinilor achiziționate, mașina rămânând în proprietatea solicitantului.

Categoriile de vehicule, ce fac obiectul creditului auto sunt: autoturisme, motociclete, motorete, bărci cu motor, tractoare noi și rulate, în funcție de politicile interne ale instituției finanțatoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

De obicei, pentru automobilele second-hand, suma împrumutată este mai mică, iar perioada de rambursare a creditului este mai scurtă, reflectând perioada de amortizare a garanției.

Distribuie acest articol