Grupul „Dor Transilvan” la festivalul folcloric „Dansând între popoare” din Italia

Unul dintre cele mai importante festivaluri din regiunea Friuli Venezia Giulia dedicate folclorului, „Danzando tra i popoli” („Dansând între popoare”), revine cu cea de-a 19-a ediție pentru un întreg sfârșit de săptămână, cu diverse evenimente organizate între 6 și 8 septembrie, în zona Medio Friuli. La festival va participa și grupul „Dor Transilvan” din Cluj Napoca.

Organizat de „Gruppo Folcloristico Danzerini Udinesi” și Proloco ProBlessano, festivalul va prezenta spectacole de dans, cultură și gastronomie, cu diferite feluri de mâncare tipice bucătăriei grupurilor participante. Vor concerta și dansa grupuri folclorice din Portugalia, România, Bosnia și Friuli Venezia Giulia.

Centrul evenimentului va fi zona Medio Friuli, cu centrul în Blessano di Basiliano.

Vineri, 6 septembrie, ora 20:30, va avea loc la Blessano, „Mersul lumii – Căi ale emigrării friuliene”, o întâlnire dedicată cuvintelor, sunetelor și imaginilor, cu participarea lui Roberto Iacovissi. Ulterior va avea loc o reprezentație a grupului folcloric „Balarins de Riviere” din Magnano in Riviera.

Sâmbătă, 7 septembrie de la ora 9:30 va avea loc la Basiliano o paradă pe via Manzoni a grupurilor folcloristice participante la festival. La ora 20:30, în Blessano, Alessandro „Poma” Pomarè prezintă „Dansând printre popoare… pe cărări rătăcitoare”. În cursul serii va avea loc spectacolul grupurilor folclorice din Portugalia, România, Bosnia și Friuli Venezia Giulia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Duminică 8 septembrie, din nou la Blessano, începând cu ora 11:15 va fi celebrată slujba religioasă acompaniată de corul Santo Stefano din Blessano. Seara, la ora 20.30, va avea loc piesa de teatru „Facchin Show Live – Lis gnovis frontieris de furlanetât”, de Alessandro Di Pauli și Tommaso Pecile. Seara se va încheia cu loteria de la ora 22:30.

Din partea României, la festival va participa grupul folcloric „Dor Transilvan”, fondat în 1994 la Cluj-Napoca. Grupul este compus din tineri dansatori, instrumentiști și cântăreți.

Cu o medie anuală de șase participări la festivaluri internaționale, ansamblul folcloric Dor Transilvan face parte dintre cei mai activi promotori ai culturii tradiționale românești în străinătate, primind din partea Primăriei Cluj Napoca, titlul de “ansamblu european”.

Laureat cu premiul “Oscar pentru folclor” la festivalul mondial “Castello di Gorizia”, Italia, ansamblul Dor Transilvan este considerat un adevărat “ambasador cultural al Clujului”.

De aproape 25 de ani, ansamblul Dor Transilvan reprezintă cu mult succes folclorul românesc la festivaluri internaționale organizate în Anglia, Franța, Cehia, Italia, Polonia, Grecia, Turcia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud și China.

Distribuie acest articol