Descoperire macabră în Italia: trupul fără viață al unui bărbat român găsit într-o fermă abandonată

Trupul neînsuflețit al unui bărbat român în vârstă de 55 de ani a fost descoperit ieri, 21 august, la Roma, cartierul Ponte di Nonna, în incinta unei ferme abandonate. Cadavrul era în stare avansată de descompunere și nu prezenta semne evidente de violență, informează Roma Today.

Descoperirea cadavrului

Poliția a fost anunțată marți, 21 august, în jurul orei 16:30, de un trecător, rezident în suburbiilor estice ale capitalei italiene. Un miros urât se simțea în preajma unei ferme abandonate din via delle Cerquete, în Colle degli Abeti, zona Ponte di Nonna. Odată ajunși la fața locului, ofițerii comisariatului de poliție San Basilio au făcut macabra descoperire a unui corp într-o stare avansată de descompunere.

S-a constatat că trupul fără viață ar fi cel al unei persoane fără adăpost, un cetățean român, Petru Bancu, în vârstă de 55 de ani, care folosea clădirea fermei ca locuință improvizată. Nu s-ar fi găsit semne evidente de violență asupra cadavrului.

Investigații în curs de desfășurare

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe lângă forțele de ordine, la locul descoperirii s-au prezentat procurorul de serviciu precum și medicul legist. Corpul fără viață a fost pus la dispoziția Autorității Judiciare. În momentul de față, anchetatorii nu exclud ipoteza investigativă, de la moartea naturală la cea violentă, chiar dacă prima ipoteză rămâne în prezent cea mai probabilă.

Distribuie acest articol