Românul e fire asociativă!
Da, da, am scris bine! Adevărat, este și o fire sociabilă, îi place să iasă în fața porții, să se uite de-a lungul străzii și să-i observe cu curiozitate pe trecători, îi place să meargă la biserică pentru că știe că va afla din gura babelor ultimele noutăți din sat, se oprește apoi la birt unde, sub influența unei beri rece, povestește, denaturând adevărul, ultimele întâmplări petrecute în curțile vecinilor aflate în urma privirilor iscoditoare pe care le-a aruncat peste gard, merge la piață dimineața devreme scuturându-și mărunțișul care îl mai are prin buzunare și cheltuindu-l, de voie, de nevoie, pe trei cartofi, două cepe degerate și o legătură zdravănă de pătrunjel. Dar acolo, la piață, află de la tanti Veta, care vinde banane, tot ce s-a mai întâmplat prin Parlament și în ce stadiu s-a ajuns cu construirea Catedralei Neamului.
Ajunge acasă, deschide televizorul și savurează știrile de la Pro TV, care relatează întregii nații fapte și evenimente de interes național: la Iași, o babă a scăpat de un viol, la Slobozia un bărbat a căzut în comă alcoolică, iar la Constanța, pe plajă, doi tineri făceau sex de capul lor noaptea în amiaza mare!
Ce se face omul nostru însă dacă, plecat în străinătate, îi lipsesc toate aceste surse de informare și socializare?
Ulița, birtul și tanti Veta de la piață?
Se simte singur, izolat și exclus, fără surse și ambiente care să îi permită contactul cu o societate pe care a lăsat-o el în urmă dar de care nu se poate dezice nicicum!
Că toate trăirile naționaliste și patriotice sunt mai profunde și mai intense pentru cetățeanul român atunci când este departe de pământul său.
Iar important este pentru el să socializeze, de aici și dorința sa de a se uni în grupuri care să-i sporească puterea socială, să acumuleze și să difuzeze la rândul său informații centrate pe criterii diverse și care să urmărească un anumit scop, favorizând astfel o schimbare de atitudine și comportament și, dacă e făcută bine treaba, chiar și una de mentalitate.
Și atunci, românul se asociază!
Și anume, crează asociații! Ideea pleacă de la unul, doi, dar dacă e argumentată și cu un spectru larg prin scopul propus, poate ajunge la sute sau chiar mii de membri.
Mare căutare și participare au cele cu scop cultural, că deh, o viață are românul nostru și muncește toată săptămâna iar duminica o dedică unui cântec, unui joc sau chiar unei poezii, că mai nou și mai intelectual au început să ia ființă cenaclurile literare, care sunt o dovadă vie că românul s-a născut poet și își trăiește această menire chiar și departe de casă.
Idee pentru care aș ridica un monument că doar astea ne mai pot salva de la insensibilitatea adânc înrădăcinată în sufletul nostru.
Iar prin preajma alegerilor, când politica e-n toi și românu-i cu nevoi, apar ca ciupercile după o ploaie bună de toamnă, asociațiile alea afiliate, cu simpatie dar mai ales cu interes, partidelor politice, iar cetățeanul nostru, turmentat sau nu, ascultă două minciuni și donează o semnătură fără a ști că și-a pecetluit statutul de emigrant pe viață! Că fie vorba între noi, prea s-au asociat la hoție acolo sus, ca să mai sperăm o reintegrare strămoșească!
Și cum “urma scapă turma”, am lăsat la final asociațiile de binefacere, care ar avea menirea să atribuie românului ceea ce i-a lipsit mereu: noblețea și care sunt puține de acest fel, că românul a fost învățat să ia cu amândouă mâinile dar să dea numai cu gândul!
Puțini sunt cei care donează din puținul lor celor care au încă și mai puțin ca ei! Puțini poartă în suflet mărinimia și spiritul de întrajutorare, doar unii își mai amintesc ce înseamnă să nu ai o coajă de pâine, să nu ai ce pune pe masă!
Cinste lor și sufletului frumos pe care îl poartă, oriunde ar fi în lume!
Unde mai pui că, uneori, din înțelepciunea sa populară desprinsă dintr-o mentalitate arhaică românul pleacă de la prezumția prezumtivă: “facerea de bine… pierdere de timp”. Și mai bine trece peste, întorcând spatele celor care cu adevărat ar avea nevoie de el și îndreptându-și pașii săltăreți spre asociațiile care îi oferă mici, bere și manele, că una-i viața și doar nu ‘om pierde farmecul de a trece prin ea cu veselie și fără să ne pese de durerile altuia, rămânând tot la nivelul telejurnalului de piață și tot al celui de la ora 5, după amiază!
“Bună ziua, doamnelor și domnilor! Știre de ultimă oră: o turmă de oi a blocat traficul la ieșirea din țară”!
