Doi bătrâni din Italia au căzut în gol după ce balconul lor s-a prăbușit în urma unui impact cu un camion

Un incident neobișnuit s-a petrecut în Toritto, localitate cu aproximativ 8.000 de locuitori din provincia Bari, unde doi bătrâni, soț și soție, au căzut în gol după ce balconul apartamentului lor de la primul etaj s-a prăbușit în urma unui impact cu un camion, informează Today.

Conform relatărilor inițiale, camionul ar fi lovit structura balconului, provocând colapsul acestuia.

În momentul în care cei doi bătrâni au auzit zgomotul puternic, s-au apropiat de balcon pentru a vedea ce s-a întâmplat, moment în care au căzut în gol.

Din fericire, rănile suferite nu au fost grave.

Echipele de urgență, inclusiv paramedicii de la 118 și pompierii, au sosit rapid la fața locului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În acest timp, carabinierii au început investigațiile pentru a determina circumstanțele exacte ale incidentului.