Doi piloți s-au luat la bătaie în cabina avionului imediat după decolare. Unul dintre ei a refuzat să execute ordinele celuilalt

Piloții unui zbor de pe ruta Geneva-Paris au fost suspendați și sunt cercetați în cadrul unei anchete după ce s-au certat și s-au luat la bătaie în cabina avionului pe care îl pilotau, un Airbus A320 aparținând companiei aeriene Air France. Unul dintre ei a refuzat să execute comenzile celuilalt, iar însoțitorii de bord au fost nevoiți să intervină pentru a calma spiritele.

La scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Geneva, în timp ce se certau, unul dintre piloți l-a pălmuit pe celălalt, apoi s-au luat la bătaie de-a binelea, informează La Tribune. Însoțitorii de bord au auzit disputa din carlingă și au intervenit pentru a-i calma pe cei doi. Un membru al echipajului a rămas în cabina de pilotaj pentru tot restul zborului, stând în spatele piloților, de teamă că situația va degenera din nou.

Un purtător de cuvânt al companiei Air France a descris cearta din cabină drept „comportament complet nepotrivit”. Reprezentanții companiei aeriene au confirmat că a existat o „dispută” cu un schimb de „gesturi nepotrivite”, dar au mai garantat că „accidentul s-a încheiat rapid fără a afecta siguranța zborului care a continuat normal”. Piloții au fost „suspendați și o anchetă este în curs de desfășurare”, se menționează într-un comunicat al autorității franceze de investigare a siguranței aviației civile.

Nu este primul caz de acest gen, în anul 2018 doi piloți ai companiei Iraqi Airways au fost și ei suspendați, după ce s-au bătut în cabină, în timpul unei certe legată de alimentele care li s-au servit în timpul zborului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol