Doi primari din Italia și președintele unei regiuni au transmis urări românilor cu ocazia Zilei Naționale a României

Ziua de 1 decembrie, când românii sărbătoresc Ziua Națională a României, nu a trecut neobservată de unele autorități administrative locale și regionale italiene, care au ținut să-și exprime solidaritatea și să transmită urări și mesaje comunității noastre din Peninsulă.

Printre cei care au felicitat românii și România de Ziua Națională se numără și Luca Baroncini, primarul din Montecatini Terme (Toscana), localitate în care trăiesc peste 1.200 de cetățeni români, conform ultimelor date ISTAT.

Luca Baroncini a publicat un mesaj pe pagina oficială de Facebook și o fotografie în care apare alături de preotul român Matei Tulan, de la Parohia Ortodoxă Română din Montecatini Terme. Primarul italian are în mâini o icoană ortodoxă.

„Astăzi, 1 Decembrie, este sărbătoare națională în România. Se sărbătorește Ziua Marii Uniri, în italiană Giornata della grande Unione, care comemorează declarația de unire a Transilvaniei cu România din 1918. Urări sincere de la mulți ani întregii comunități române din Italia și în special celei din Montecatini Terme. În fotografie sunt cu prietenul meu, Părintele Matei Tulan, o persoană integră care are o contribuție deosebită în viața socială a orașului nostru.”

Luca Baroncini, primarul din Montecatini Terme, alături de preotul român Matei Tulan

Pe pagina Consulatului General al României la Torino este publicat un video cu mesajul lui Marco Bucci, primarul orașului Genova, care adresează comunității de români cele mai sincere urări cu ocazia Zilei Naționale. „La mulți ani, români! La mulți ani, întregii Românii!”, a transmis edilul genovez (video aici).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe lângă mesajul video transmis de primarul orașului, administrația locală a dispus iluminarea fântânii din Piazza de Ferrari în culorile tricolorului românesc: roșu, galben și albastru.

Tot de pe pagina Facebook a Consulatului General al României la Torino aflăm și despre mesajul Președintelui regiunii Liguria, Giovanni Toti, care a transmis cetățenilor de origine română cele mai călduroase urări cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Liguria și România sunt caracterizate istoric printr-o puternică legătură economică și culturală, iar prezența unei comunități românești în regiunea noastră, atât de adânc înrădăcinată în teritoriu, este dovada tangibilă a acestui lucru”, a precizat Giovanni Toti, în scrisoarea trimisă Consulatului român din Torino și în încheierea căreia transmite un călduros La mulți ani comunității române din Liguria.

Distribuie acest articol