Doi români din Italia prinși cu explozibil de același tip cu cel care a fost folosit la atentatele de la Londra și Paris

Doi români au fost arestați la Padova, în nordul Italiei, după ce au fost prinși cu 300 de grame de explozibil de același tip cu cel folosit la atentatele teroriste de la Londra și Paris. Marcel Lucaci Pavel și Iosif Marius Mischian, ambii rezidenți la Pianiga (Veneto) au fost arestați, informează publicația Il Mattino.

Operațiunea carabinierilor a avut loc în urma unei anchete coordonată de Procuratura Republicii și care a vizat combaterea încălcărilor normelor privind armele și substanțele explozive.

Marcel Lucaci Pavel, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit de carabinieri sâmbătă, 17 octombrie, cu un pachet care conținea substanță explozivă, în grădina unei vile în renovare din Vigonza, mai exact în via Carpane, numărul 15. Bărbatul român avea în mână o pungă în care s-a dovedit mai târziu că erau aproximativ 300 de grame de substanță explozivă, probabil triperoxid de triacetonă (TATP), care a fost ulterior distrusă de echipa de pirotehniști a carabinierilor.

Militarii au percheziționat vila respectivă și au găsit materiale folosite la fabricarea explozivului, instrumentele pentru sinteza lor și câteva cabluri electrice.

Prietenul său, Iosif Marius Mischian, în vârstă tot de 36 de ani și domiciliat tot în Pianiga, la aceeași adresă cu Marcel Lucaci Pavel, a fost arestat ca suspect de complicitate la infracțiune. Inițial, Mischian s-a sustras arestului și s-a ascuns într-un hotel din Aosta unde a fost găsit a doua zi de carabinieri. Acesta și-a petrecut noaptea cu o altă persoană care nu era la cunoștința faptelor.

La domiciliul din Pianiga al celor doi suspecți, carabinierii au găsit materiale suplimentare utile anchetei, cum ar fi carduri de plată, telefoane mobile și materiale informatice.

Lucaci a fost dus la închisoarea din Padova, în timp ce Mischian a fost dus la Brissogne. Ambii au deja în Italia precedente pentru infracțiunea de furt. Ei au fost puși la dispoziția autorității judiciare.

Triperoxidul de triacetonă a fost experimentat de insurgenţii palestinieni în anii ’80.

Explozibilul a fost folosit la atentatele de la Londra, din 2005 și în atacurile de la Paris, din 2015. Urme de TATP s-au descoperit și într-o serie de atentate dejucate în Europa în ultimii ani.

Ingredientele din care e produs pot fi achiziţionate de la aproape orice supermarket sau magazine de amenajări interioare. Printre substanţele folosite sunt diluantul de curăţat ţevile şi dizolvantul pentru lacul de unghii. Din 2015, la nivel european, vânzarea şi folosirea de substanţe chimice care pot fi folosite la fabricarea explozibililor e restricționată. În Franţa, însă, peroxidul de hidrogen este vândut pentru curăţarea piscinelor, iar dizolvantul pentru lacul de unghii nu are cum să fie interzis.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!