Sărăcia cruntă pe care o trăiesc doi români în Italia. „Fără prietenul meu aș fi murit deja”

Mirosul din baracă este grețos, greu, apăsător. Privind în sus, ai senzația că tavanul se poate prăbuși oricând, dacă ne concentrăm pe precaritatea locului. Ceasul de pe perete este oprit, timpul parcă stă în loc.

Un pat, o canapea, niște pături și o sobă mică, toate murdare, într-un tablou deprimant. Totuși, modul în care sunt dispuse puținele obiecte din cocioabă încearcă să urmeze o geometrie ce poate da locului aparența unui cămin.

Dar nu poate fi un cămin, în ciuda faptului că este locuit de doi bărbați. Este frig, iar grijile celor doi cresc odată cu apropierea iminentă a iernii. Dar Giovanni și Ciprian nu au alt loc decât acesta, un fel de colibă, aflată în cartierul Cavoni, situat în zona inferioară a orașului Frosinone (Lazio), relatează Il Messaggero.

Ciprian are 42 de ani, trăsături elegante, ochi limpezi, deschiși la culoare. Nu are serviciu pentru că nu mai poate lucra. Are mai multe probleme cardiace și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, și-a mai rupt și-un picior în trei locuri, după ce o mașină l-a accidentat în urmă cu câteva luni. Nu primește niciun fel de venituri de la stat sau vreo pensie. Problemele birocratice, spune el, l-au obligat să locuiască în cocioaba din Cavoni de mai bine de 18 luni.

Ajuns în Italia încă din 2007, calvarul a început pentru el atunci când a pierdut pentru prima dată locul de muncă în care era angajat ca zidar. Având în vedere problemele de sănătate evident că nu mai putea continua să lucreze în construcții. Locuia cu mama lui, dar aceasta s-a stins din viață în urmă cu aproximativ 2 ani.

De atunci, a început prăbușirea lui existențială ce l-a adus în situația de acum. Odată s-a simțit rău, spune el, și a leșinat. A deschis ochii și s-a trezit într-un spital; dar fără geanta în care își ținea toate actele. Acum nu mai are niciun act de identitate, doar fotocopii după documentele românești expirate și rapoarte clinice de la spitalele tranzitate, păstrate într-un dosar vechi. Trăiește din micile donații pe care le adună în fiecare zi și din ajutorul oferit de Biserica din Cavoni.

„Aș vrea să mă ajute cineva să rezolv aceste probleme birocratice – explică Ciprian – ca să îmi pot rezolva problemele de sănătate și, în sfârșit, să-mi găsesc un loc al meu. Trebuie să merg la ambasada de la Roma, probabil și în România. Dar ce fac dacă nu am bani și sunt în această stare? Cer ajutor pentru asta unei organizații sau asociații umanitare! Pentru că vine iarna, iar aici va fi greu”. Din cauza piciorului rupt, se deplasează cu ajutorul cârjelor. În plus, este sub tratament și trebuie să facă niște injecții.

- Continuarea articolului după publicitate -

Pentru a le face, Ciprian are nevoie de celălalt colocatar al cocioabei. Numele său este Giovanni, tot român, venit în Italia încă din 2005. Până în 2012 a lucrat în provincia Pontina, apoi s-a mutat în Frosinone.

A lucrat tot ca zidar, în condiții bune, timp de câțiva ani. De trei ani este însă șomer. A rezistat o perioadă cu ajutorul social, însă, când s-au terminat banii și odată cu apariția pandemiei, a rămas și el fără adăpost. El primește, cel puțin, venitul de cetățenie: „Dar nu îmi ajunge să trăiesc – explică el – și pentru că atunci când îmi caut o locuință, toți îmi cer un contract de muncă”.

Din puținul pe care îl are, Giovanni îl ajută și pe Ciprian să reziste situației tragice în care se află. Cu atât mai mult, cu cât de mai bine de trei luni își trăiesc împreună viața, în cocioaba din Cavoni.

Pentru a se spăla, ei folosesc apă de ploaie sau apă luată din fântâni. „Caut un loc de muncă stabil, pot să fac orice”, susține Giovanni cu un strop de mândrie care parcă-i luminează privirea aspră. „Dacă cineva are nevoie de un muncitor, sunt aici. Zidar, grădinar, zugrav, orice! Am făcut și vaccinul anti-Covid”, se laudă el.

Ciprian adaugă: „Întotdeauna mi-a fost aproape, chiar și când am fost bolnav. Fără el, aș fi murit deja”. Văzându-i împreună, pare că fiecare există doar în privirea celuilalt.

Susține publicația noastră!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA