Două avioane cu pasageri s-au ciocnit pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din Italia

Incident de securitate pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din Italia. Două avioane de pasageri, cu sute de oameni la bord, s-au ciocnit în zona aripilor.

Două aeronave cu pasageri s-au ciocnit la sol, pe pista Aeroportului Malpensa din Milano astăzi, luni, 4 aprilie. Un Delta Airlines tocmai aterizat de la New York și un EasyJet A320 gata să decoleze spre Tel Aviv. Nu au fost înregistrate victime.

Cele două avioane s-au ciocnit în zona aripilor. Din fericire au fost înregistrate doar pagube minore și nicio persoană nu a fost rănită.

Sea – compania care administrează aeroportul – a transmis că probabil a fost o eroare de coordonare, asupra căreia se fac cercetări. Pasagerii din aeronava sosită de la New York au fost debarcați în siguranță, iar zborul spre Tel Aviv a plecat cu trei ore de întârziere.

Reprezentanții companiei EasyJet au transmis printr-un comunicat:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„EasyJet confirmă că aeronava care trebuia să opereze zborul EJU2563 de la Milano-Malpensa la Tel Aviv astăzi, 4 aprilie, a fost avariată în timp ce era parcată în zona standului aeroportului Malpensa, când un alt avion, non-easyJet, rula către standul adiacent, a intrat în contact cu capătul aripilor sale. Toți persoanele aflate în interiorul avionului au fost debarcate și a fost pusă la dispoziție o aeronavă de înlocuire pentru a permite pasagerilor să-și continue călătoria spre Israel. Siguranța și bunăstarea pasagerilor și a echipajului este o prioritate de vârf pentru EasyJet. Le mulțumim pasagerilor pentru răbdare și ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat.”