Două badante au grijă în Italia de un bloc întreg de pensionari. Folosesc o bucătărie comună

Două îngrijitoare și-au luat responsabilitatea de a îngriji 22 de bătrâni la Pavia, în regiunea Lombardia, unde funcționează așa zisul sistem „badante di condominio”, pus în practică aproximativ în urmă cu doi ani.

Două badante la 22 de bătrâni, pare imposibil și totuși, cu o bună organizare, s-a demonstrat că lucrurile pot funcționa. Au înființat chiar și o bucătărie comună, unde pensionarii pot servi prânzul și cina împreună.

Sursa foto: News Prima

Cele două îngrijitoare se numesc Consilia Naddeo şi Ignazia Carpitella, au 28 și respectiv 46 de ani şi, datorită unui proiect finanţat de primărie, au grijă de 22 de bătrâni care locuiesc într-o clădire „Aler”, informează News Prima.

Așa-numitele locuințe „Aler” sunt apartamente sociale puse de primărie la dispoziția oamenilor cu venituri mici.

Și cum un bătrân cu pensie socială (aproximativ 500 de euro/lună) nu își poate permite „luxul” să plătească o badantă, la Pavia s-a trecut la acest tip se asistență care ar putea fi un exemplu pentru multe alte orașe.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Îngrijitoarele le fac bătrânilor de mâncare, îi ajută cu igiena personală când este nevoie și le fac curățenie în locuințe.

Dar, uneori, pensionarii nu au nevoie decât de un simplu gest, un cuvânt, o mângâiere, un dialog sau un joc de carte pentru plăcerea de a sta împreună.

Tot pentru a fi împreună, s-a pus la dispoziție un spațiu și s-a instalat o bucătărie comună unde pensionarii pot lua prânzul și cina pentru doar 3,50 euro.

Experimentul se bazează pe o idee deja adoptată cu ani în urmă în țările din nordul Europei și în Trentino Alto Adige și replicată la Pavia datorită organizației non-profit „Vasi di Creta”, care se ocupă de locuințele sociale.

Lansat în 2019 de administrația municipală, este complet gratuit pentru utilizatori, iar pentru plata celor două îngrijitoare primăria pune la dispoziție 35.000 de euro pe an din fondurile proprii.

Distribuie acest articol