Două mame din Italia și-au abandonat bebelușii în spital în numai trei zile. Una dintre ele chiar în ziua Paștelui catolic

Două cazuri de abandon de bebeluși, petrecute la o distanță de numai trei zile unul de celălalt, au emoționat și șocat deopotrivă Italia.

Dacă în primul caz, mama micuțului abandonat a născut în spital și apoi, după circa o săptămână, a decis să-l abandoneze, în cel de-al doilea mama a născut într-un depozit abandonat și abia după aceea a ajuns la spital, dar numai pentru a abandona copilul.

Enea, bebelușul de numai o săptămână abandonat în ziua Paștelui Catolic

„Mă numesc Enea. Sunt născut în spital, pentru că mama a vrut să fie sigură că va fi totul bine și să stăm cât mai mult împreună.”

Acestea au fost cuvintele găsite scrise într-o scrisoare lângă un bebeluș, lăsat de mama sa la secția „Culla per la vita” (Leagănul pentru viață – un program special conceput pentru mamele din Italia care vor să-și abandoneze copii în siguranță) a spitalului Policlinico din Milano, în dimineața zilei de duminică, 9 aprilie 2023.

Era ora 11:40 când personalul medical a fost alertat de prezența unui bebeluș de 2,6 kilograme, de etnie caucaziană, în leagănul spitalului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Nimeni nu știe cine este mama micuțului, dar cert este că, după 10 zile, va fi dat spre adopție, dacă femeia nu va reveni la spital pentru a-l lua înapoi, relatează Corriere della Sera.

Între timp, medicii spitalului din Milano au făcut diferite apeluri publice către mama micuțului, în speranța că o vor convinge să se întoarcă la el, promițându-i tot ajutorul posibil.

„«Ocazii» precum găsirea micului Enea subliniază cum sistemul care le dă posibilitatea părinților ce se lovesc de astfel de decizii să poată lăsa copilul într-un ambient protejat este fundamental, pentru că ne permite să preluăm copilul și să ajutăm mama în dramatica sa alegere, în toată siguranța.

Trăiesc aceste eveniment însă și ca o înfrângere la nivel social, pentru că, într-un fel, nu am fost capabili să interceptăm o mamă aflată în mare dificultate. O mamă care, dacă se va răzgândi, suntem pregătiți să o primim și să o asistăm”, a declarat Fabio Mosca, directorul secției de Nou-Născuți și Terapie Intensivă Neonatală a spitalului.

„Este un lucru pe care puțini oameni îl știu, dar în spital poți naște în anonimitate, pentru siguranța mamei și a copilului.

În plus, există Leagănele pentru Viață: al nostru se găsește la intrarea în Clinica Mangiagalli și ne permite să primim în deplină siguranță un copil pe care părinții lui, din păcate, nu îl pot ține cu ei.

Este o decizie dramatică, dar Leagănul vă permite să încredințați copilul unei structuri în care îngrijirea imediată este garantată și care păstrează «anonimatul absolut pentru părinți»”, a declarat și Ezio Belleri, directorul general al Policlinico di Milano.

O altă fetiță abandonată de mama sa imediat după naștere

La numai trei zile după ce Enea a fost lăsat de mama sa în Leagănul pentru Viață al spitalului menționat mai sus, o altă femeie a decis să-și abandoneze bebelușul, în această dimineață de miercuri, 12 aprilie 2023, de această dată la spitalul Buzzi din Milano.

După ce a adus pe lume o fetiță în incinta unui depozit abandonat din zona Musocco, în Milano, o femeie de circa 40 de ani și de naționalitate italiană a sunat la 118 pentru a solicita ajutor medical.

Ambulanța le-a transportat imediat pe mamă și fetiță la secția Urgențe a spitalului Buzzi, dar, odată ajunse acolo, femeia a spus clar și răspicat că vrea să rămână anonimă și a refuzat să-i dea măcar un nume micuței.

Apoi, ea a abandonat-o pe nou-născută pentru totdeauna în brațele personalului medical deși, și în cazul acesta, femeia are la dispoziție 10 zile pentru a se răzgândi, înainte ca micuța să fie dată spre adopție.

Fetița a fost supusă apoi diferitelor analize de rutină și controale din partea medicilor, care au constatat că aceasta se află în stare bună de sănătate, conform cotidianului digital Milano Today.

Nașterea anonimă, programul din Italia care le permite femeilor să nască în anonimat complet

„Nașterea unui copil este un eveniment extraordinar, care are un efect profund asupra vieții concrete, emoționale și relaționale a unei femei.

Nu toate femeile sunt capabile să-și întâmpine maternitatea, dintr-o complexitate de motive pe care trebuie să le ascultăm, să le înțelegem și să le recunoaștem. 

În timpul sarcinii, mai ales în situațiile de dificultate, pentru ca mama să răspundă adecvat nevoilor copilului, este esențial ca femeia să fie asistată în mod calificat, pentru protecția ei și a copilului nenăscut, astfel încât să se evite grăbirea și, de multe ori, decizii dramatice, în momentul nașterii.

Este necesar să sprijinim, să însoțim, să informăm femeile, pentru ca alegerile lor să fie libere și conștient responsabile. Relația de comunicare cu femeia este fundamentală.

În spital, la momentul nașterii, este necesar să se garanteze confidențialitatea maximă, fără judecăți de vinovăție, dar cu intervenții adecvate și eficiente, pentru a se asigura – chiar și după externare – că nașterea rămâne anonimă.

Femeia care nu-și recunoaște nou-născutul și nou-născutul însuși sunt cei doi subiecți pe care legea trebuie să-i protejeze, înțelese fiind ca persoane distincte, fiecare cu drepturi specifice.

Legea îi permite mamei să nu recunoască copilul și să-l lase în spitalul unde s-a născut ( Decretul prezidențial 396/2000, art. 30 , alin. 2) astfel încât să fie asigurată asistența și, de asemenea, protecția juridică a acestuia.

Numele mamei rămâne pentru totdeauna secret, iar în certificatul de naștere al copilului scrie «născut dintr-o femeie care nu consimte să fie numită»”, se precizează într-un text de pe site-ul Ministerului Sănătății din Italia în care se explică rolul programului „Naștere anonimă”.

Distribuie acest articol