Două românce din Italia acuzate de înșelarea bătrânilor asistați. Le cereau bani pentru niște rude bolnave din România

Două surori de naționalitate română, în vârstă de 45 și 48 de ani, sunt acuzate că au obținut bani în mod fraudulos de la bătrânii pe care îi aveau în grijă, acestea mințind victimele că aveau nevoie de bani pentru niște rude bolnave din țară. Procurorii susțin că din schemă ar fi făcut parte și o a treia conațională, care între timp a reușit să dispară de pe teritoriul italian.

Publicația italiană Corriere Adriatico informează că româncele au fost trimise în judecată marți, 4 mai 2021, și urmează să aibă prima înfățișare la proces pe data de 9 februarie 2022, fiind apărate de avocații Silvia Roccoletti și Gabriele Galeazzi.

În cursul anchetei desfășurate, procurorii au constatat că „operațiunea” celor trei femei a început în 2015, când s-au angajat ca badante la o familie de bătrâni din Falconara, provincia Ancona din Marche. Acestea le-au cerut ulterior bătrânilor mai multe sume de bani sub pretextul nevoii de a plăti diferite operații și îngrijiri medicale de urgență necesare unor rude bolnave din România.

Din dovezile adunate de procurori reiese că cele femeile de naționalitate română au primit astfel, de la cuplul de pensionari italieni, mai multe cecuri bancare, transferuri rapide de bani către România, și au retras pentru ele diferite sume de bani direct de pe cardul victimelor, în perioada în care a lucrat pentru ele.

Cercetările au scos la iveală că, prin intermediul cecurilor, conaționalele noastre au obținut aproximativ 6 000 de euro, iar circa 12 000 de euro au reușit să obțină prin transfer de bani rapid. Pe lângă asta, au mai primit și 1 500 euro sub formă de împrumut, în numerar.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În afara sumelor prezentate mai sus, procurorii sunt de părere că româncele au retras bani și direct de pe cardul celor două victime, aceștia fiind folosiți pentru reîncărcarea cartelelor telefoanelor mobile și plata asigurărilor mașinilor pe care conaționalele noastre le dețineau, și nicidecum pentru îngrijirea bătrânilor.

Anchetatorii au reușit să le pună sub acuzare doar pe două dintre cele trei îngrijitoare române, deoarece a treia a reușit să dispară de pe teritoriul italian. Judecătorul de caz a cerut să se facă verificări pentru găsirea ei.

Suspectele neagă acuzațiile și asigură autoritățile că își pot demonstra nevinovăția în cadrul procesului, mai precizează sursa citată.