Drama lui Călin, mort în Italia. Doi copii vor crește fără tată

În dimineața zilei de duminică, 3 septembrie, la o altitudine de aproximativ 3.000 de metri, pe unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Alpilor orientali, s-a petrecut un tragic incident ce a pus capăt vieții a doi alpiniști.

Unul dintre ei, Călin Drăgoiu, un român în vârstă de 46 de ani, originar din Turda și rezident în Santorso și celălalt, un bărbat german de 35 de ani originar din München, informează Eco Vincentino.

Potrivit informațiilor disponibile, la baza dramei a stat un „appiglio saltato”, adică o prindere care a cedat, făcând ca întreaga cordată de alpiniști să piardă contactul cu peretele muntelui pe traseul spre vârful Ortles.

Captură de ecran 2023-09-04 113118
Călin Drăgoiu

În afară de cei doi decedați, alte două persoane au fost rănite, dar starea lor nu pune le viața în pericol, potrivit medicilor care au ajuns la locul incidentului cu elicopterul Salvamont.

Victimele suferă de multiple fracturi și au fost transportate la spitalul din Bolzano pentru investigații suplimentare. Alți doi alpiniști, membri ai altor grupuri, au scăpat nevătămați.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Incidentul a avut loc între orele 6:00 și 6:30 dimineața și a dus la deschiderea unui dosar de către Parchetul din Bolzano, care are competența asupra teritoriului Parcului Național Stelvio.

Călin Dragoiu, unul dintre cei doi alpiniști decedați, un român în vârstă de 46 de ani, era rezident în Santorso, provincia Vicenza, unde trăia de aproximativ două decenii.

Căsătorit și tată a doi copii, în vârstă de 12 și 9 ani, Călin Drăgoiu a lăsat în urmă o familie devastată de durere.

298767_516266325057098_971727716_n
Călin Drăgoiu. Sursa foto: Facebook

Pe lângă investigația deschisă de către autoritățile din Bolzano, toți cei implicați în acest tragic eveniment vor fi interogați, inclusiv supraviețuitorii, când starea lor de sănătate o va permite.

De asemenea, forțele de ordine vor colabora cu ghizii locali pentru a încerca să reconstituie dinamica incidentului.

În acest moment de doliu, este esențial să se facă lumină asupra circumstanțelor exacte în care s-a produs această tragedie. Doar astfel se pot evita, pe viitor, astfel de incidente cu consecințe fatale.

Distribuie acest articol