Un camion condus în Italia de un român a strivit o ambulanță. Pacientul și șoferul salvării au decedat

O tragedie de nedescris s-a petrecut luni, 28 noiembrie, în provincia Ancona, unde o ambulanță a Crucii Roșii Italiene a fost strivită de un camion care s-a răsturnat în curba rampei de intrare pe autostrada A14. La volanul camionului se afla un șofer român cu vârsta de 29 de ani, informează Il Matino. În accident au decedat două persoane, pacientul și șoferul ambulanței.

Sursa foto: Il Matino

Camionul condus de conaționalul nostru s-a răsturnat în curba de pe rampa care duce pe autostradă, între ieșirea Ancona nord și Drumul de Stat 16, pe teritoriul localității Falconara Marittima (în apropiere de Chiaravalle). Camionul, care era încărcat complet, a căzut de-a lungul străzii, strivind o ambulanță care circula pe sensul opus de mers.

Sursa foto: Il Matino

Salvatorii ajunși la fața locului s-au trezit în fața unei scene înfiorătoare. Toate persoanele din interiorul ambulanței au rămas încarcerate. Accidentul s-a produs în jurul orei 10:30, iar operațiunile de recuperare a victimelor au durat ore întregi.

Pompierii au scos din resturile contorsionate ale vehiculului două persoane decedate: este vorba despre pacient, un pensionar în vârstă de 81 de ani și șoferul ambulanței, un tânăr de 27 de ani. Un alt bărbat, asistent pe salvare, grav rănit, a fost transferat de urgență la spitalul regional Torrette din Ancona. Șoferul român a rămas nevătămat, dar e în stare de șoc.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Sursa foto: Il Matino

Deocamdată nu este clar ce anume a cauzat răsturnarea camionului articulat, dar se presupune că ar fi fost un dezechilibru al încărcăturii.

Sursa foto: Il Matino

La fața locului au fost prezenți pompierii, personalul sanitar de la 118, două patrule ale poliției rutiere din Senigallia și Ancona care fac cercetări pentru omor rutier. Șoferul camionului, de origine română, ar fi fost supus alcooltestului, care ar fi dat rezultat negativ.

„O zi foarte tristă pentru Crucea Roșie, în Chiaravalle (Ancona) un accident grav a implicat una dintre ambulanțele noastre. Șoferul și pacientul și-au pierdut viața. Un al doilea asistent este grav rănit”, se poate citi pe pagina oficială a Crucii Roșii Italiene.

„Exprim, în numele întregii Asociații, condoleanțe pentru pierderea tragică a șoferului nostru și a pacientului de la bord. Ne rugăm pentru viața celui de-al doilea asistent și îmbrățișăm durerea familiilor și a Crucii Roșii Italiene – filiala Senigallia”, a transmis președintele CRI, Francesco Rocca.