Durere nemărginită pentru doi părinți români din Italia. Fiul de 19 ani le-a murit și acum cer să se facă dreptate

Părinții unui tânăr de 19 ani, de naționalitate română și rezident în localitatea Sant’Elia Fiumerapido, provincia Frosinone din Lazio, au depus o plângere în urma decesului acestuia, care a survenit în vara trecută în urma unei crize respiratorii.

Părinții băiatului, grav bolnav, suspectează o posibilă neglijență din partea medicilor care l-au tratat, informează site-ul local de știri frosinonenews.eu într-un articol publicat astăzi, 5 octombrie 2024.

Plângerea a fost depusă la trei săptămâni după deces, în luna august, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale morții tânărului.

În prezent, ancheta este îndreptată împotriva unor persoane necunoscute.

Primele cercetări efectuate de procurorii din Cassino au scos la iveală faptul că tânărul s-a prezentat de mai multe ori la secția Urgențe a spitalului din Cassino, acuzând dificultăți respiratorii severe.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ancheta se concentrează acum pe verificarea modului în care au fost gestionate aceste vizite medicale, urmând să fie stabilit dacă tânărul a fost internat corespunzător sau dacă a fost externat, precum și motivele care au stat la baza deciziilor medicale.

Părinții, profund afectați de pierderea suferită, refuză să accepte moartea tânărului fără a înțelege dacă aceasta putea fi prevenită și cere clarificări cu privire la tratamentul medical oferit.

SPUNE-LE ȘI CELORLALȚI!