Elena Ceaușescu, numită „Mincinoasa Carpaților” de un post de radio din Italia

În cadrul transmisiei „Il falco e il gabbiano” (Șoimul și pescărușul) de la Radio24, în aceste zile este difuzat în Italia un program despre personalitatea Elenei Ceaușescu, soția fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu, care au condus împreună destinele României între anii 1965-1989. Programul, condus de Enrico Ruggeri, se intitulează „Elena Ceașescu, mincinoasa Carpaților” și face referire în mod deosebit la titlurile academice și diplomele în chimie însușite de către aceasta, când de fapt era lipsită de studii și nu avea niciun fel de pregătire în domeniu.

„Elena Ceaușescu, soția dictatorului Nicolae Ceaușescu, a fost adevărata minte perversă și sadică a regimului comunist din România”, susțin realizatorii emisiunii de radio care continuă astfel:

„Însetată de putere mai mult decât soțul ei, Elena Ceaușescu avea o puternică dorință de a fi cunoscută și recunoscută, onorată și venerată! În realitate semi-analfabetă, odată ce ajunge la putere i se acordă o diplomă în chimie obținută în urma unui examen la care nimeni nu a asistat vreodată. Devenită viceprim-ministru al României, apoi președinte al Comitetului Științific din țara sa, pentru ea nu este deajuns, dorește și recunoașterea internațională. I se acordă pe bani grei, diplome onorifice de la cele mai prestigioase universități din lume.”

Italianul Enrico Ruggeri încheie expunerea sa: Orbită de putere și ambiție, Elena Ceaușescu a fost mintea din spatele celor mai mari masacre ale dictaturii comuniste din România.”

Deși avea doar primele clase primare, Elena Ceauşescu a fost aleasă membru al Academiei Române în 1974

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

A fost ultimul membru acceptat până la Revoluţie. Istoricul Lucian Boia scrie în „România, ţara de frontieră a Europei”:

„Studiile Elenei Ceauşescu se rezumă la clasele primare. Avea să devină însă inginer chimist, doctor în chimie şi, în sfârşit, academician. În faza ei de maximă ascensiune intelectuală, numele i se pronunţa invariabil: «Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu»”.

Un statut al Academiei Române precizează însă că sunt excluşi toţi acei membri care au suferit condamnări penale. Astfel, Elena Ceauşescu a fost exclusă post-mortem, în prima şedinţă a Academiei din anul 1990.

Distribuie acest articol