Multe femei românce care apelează la gesturi extreme în Italia, în ultimul timp și care își pun în joc viața, lăsând în urmă copii, părinți, rude și prieteni îndurerați. Nu putem rămâne nepăsătoare, suntem multe în situații similare, multe dintre noi ne-am lăsat copiii acasă și suferim pentru asta, iar și mai multe, lucrează în condiții grele de stres extrem.
Sunt momente în viață când să lași totul și să pleci este singura posibilitate pe care o ai. Nu este vorba de un act de egoism sau de trădare a responsabilităților, ci dimpotrivă! Când hotărăști să îți faci valiza și să privești în față, spre necunoscut, să îți înfrunți temerile dar și regretele, să speri că decizia ta va ajuta mai întâi pe alții și apoi pe tine, înseamnă să ai curaj și încredere!
Doar că nu e atât de ușor, iar uneori, în bagaj mai punem și frica, regretele, dorurile nestăpânite și atunci, chiar dacă rațiunea ne spune că facem bine ceea ce facem, sufletul nu va reuși niciodată să închidă valiza cu care am plecat de lângă cei dragi…Trăirile noastre vor da pe dinafară, ne vor condiționa existența de femei, de mame în primul rând, de fiice, de surori, emigrate în lume din nevoia de a pune o pâine mai bună pe masă celor dragi.
Vor fi doruri și regrete, frustrări și vine, iar vina ne va bântui oricât am încerca să o domolim cu munca, sacrificiile și dăruirea noastră de mame curajoase. Iar uneori, cuvântul ”dor” va fi prea puțin, poate vom reuși să inventăm un altul, care să exprime mai mult și să definească mai bine starea de tristețe profundă care ne cuprinde când am dori să nu mai fim spirit, să nu mai fim ”om”, să nu mai simțim…când din suflet ne va ieși doar un geamăt surd ca de animal rănit pentru că și plânsul va fi prea puțin… Ne vom ascunde capul în perna disperării noastre până când zorii ne vor aminti că mai presus de toate avem o datorie față de cei pe care i-am lăsat și că trebuie să ne ducem îndatoririle până la capăt!
Nu avem voie, nu ne este permis să cedăm, nu avem scuze! Pentru ei, în primul rând, trebuie să ne ridicăm fruntea și să privim în sus, spre cer, să observăm seninul și șă alungăm întunericul ce ne împresoară deseori, să găsim curajul și siguranța de mai bine în noi înșine, în energia și forțele noastre proprii, să fim conștiente de menirea pe care o avem și să ne-o ducem demne până la capăt! Iar eforturile noastre vor fi răsplătite de o conștiință de sine însușită prin simțământul datoriei împlinite, prin conștientizarea că niciodată, în viață nu le poți avea pe toate dar trebuie să faci comoară din puținul care îl creezi sau pe care ți-l oferă destinul.
Să învățăm să avem încredere mai multă în noi și în deciziile noastre, pentru că astfel vom deveni mai puternice. Dacă noi ne vom accepta așa cum suntem, cu bune și rele, ne vor accepta și ceilalți. Dacă noi nu ne vom mai învinui pentru hotărârile noastre, nu ne vor mai învinui nici cei de lângă noi! Pentru că toate gândurile, sunt răspunsurile minții noastre la tot ceea ce trăim, să nu permitem gândurilor negre și necazurilor să ne copleșească, trebuie să găsim aspecte pozitive în tot ceea ce facem în viața de zi cu zi.
Să fim puternice nu înseamnă să nu obosim niciodată, să nu greșim, să nu simțim, să nu iubim, să nu plângem sau să nu ne fie frică deseori. Înseamnă să știm că toate acestea sunt omenești, dar să învățăm că nu trebuie să ne lăsăm copleșite de nici un fel de trăiri ci noi să fim stăpâne pe tot ceea ce gândim și simțim înăuntrul nostru!
Pentru că acolo, acasă, ne așteaptă ceea ce am lăsat, locuri și oameni dragi nouă și la care mai devreme sau mai târziu va trebui să ne întoarcem. Și avem datoria morală să ne întoarcem sănătoase și cu un surâs de mame și fiice care au ales să-și depășsească limitele și condițiile! Mai puternice și mai mulțumite de noi înșine, cu calitățile și defectele pe care orice ființă umană le are!
Peste 3,4 milioane de români locuiesc și lucrează în străinătate din care peste 60% sunt femei, cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani. Profilul femeii migrante de astăzi s-a schimbat, numărul de femei independente care își părăsesc țara fiind din ce în ce mai mare, ceea ce a condus la o puternică tendință de feminizare a migrației. Pentru multe femei, emigrarea este o cale de a face față sărăciei și discriminării, o oportunitate de a oferi lor și celor apropiați, posibilitatea unei vieți și a unui viitor mai bun!
