Epidemie de rujeolă în România. 14 copii decedați și peste 2300 de cazuri înregistrate în ultimul an.

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat vineri, 20 ianuarie, 2017, un raport care confirmă că în România, de la începutul anului 2016 și până în prezent, s-au înregistrat 2319 de cazuri de rujeolă și 14 copii decedați din cauza acestei boli, transmite Realitatea.net.

Cinci decese au avut loc în județul Arad, câte trei în județele Timiș și Dolj, două în Caraș-Severin iar unul în București. Se așteaptă, de asemenea, confirmarea de la un al 15-lea copil decedat din cauza acestei boli, deces care a avut loc zilele acestea în Caraș-Severin.

În municipiul Reșița, din Caraș-Severin, s-a declarat zilele trecute stare de carantină în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean, unde sunt internați peste 60 de copii cu această boală. Conform purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin, din toamna anului trecut și până în prezent s-au înregistrat 600 de cazuri de rujeolă în județ, primul focar pornind din localitatea Bocșa. „Cele mai multe cazuri rămân în zona Bocșa – Gherțeniș, Măureni”, a mai spus acesta.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat ieri, 26 ianuarie, 2017, că la preluarea mandatului său, în urmă cu două săptămâni a găsit o situație dezastruoasă în sistemul sanitar, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziționate.

“La preluarea mandatului, acum două săptămâni, am solicitat de urgență experților de sănătate publică din minister și celor de la Institutul Național de Sănătate Publică o situație privind vaccinarea obligatorie a copiilor. Am găsit o situație dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziționate. Din cele cinci vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizați copiii, numai în cazul vaccinului împotriva tuberculozei, adică al vaccinului BCG, există doze suficiente. În cazul celorlalte vaccinuri am constatat lipsa de stoc sau stocuri insuficiente, ba chiar un vaccin neachiziționat (vaccinul diftero-tetano-pertussis). Această situație se datorează atât unei lipse de responsabilitate a echipei de conducere care a tolerat întârzieri la licitațiile organizate, cât și a unor producători, care, după ce au participat și câștigat licitațiile, sunt în imposibilitatea de a asigura vaccinul”, a transmis ministrul Bodog într-un comunicat de presă către Agerpres.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol