Eurovision – o româncă a fost aleasă să reprezinte Elveția în 2017. Iată cine este Miruna Mănescu.

„AM CÂȘTIGAT! Voi reprezenta Elveția la Eurovision alături de trupa mea iubită Timebelle.

Sunt foarte mândră. Simt că meritele îmi sunt în sfârsit recunoscute. Mulțumesc familiei mele și prietenilor dragi care ne-au susținut. Sper din suflet că și Romania va începe să susțină artiștii pe care îi are. Ne vedem în mai la Kiev!”

Acesta este mesajul publicat de Miruna Mănescu, românca de 28 de ani care a fost aleasă în acest an de publicul și juriul elvețian pentru a reprezenta Elveția la cea de-a 62-a ediţie a competiției muzicale Eurovision care va fi ținută pe data de 11 mai, 2017, la Kiev.

Miruna este solista vocală a grupului elvețian Timebelle, din a cărei componență mai fac parte  Emanuel Daniel Andriescu, instrumentist român care cântă la pian şi saxofon, dar și un elvețian, Samuel Forster.

Miruna Mănescu, născută la Petroșani pe 14 martie, 1989, unde a trăit până în jurul vârstei de 14 ani, mutându-se apoi la București, s-a făcut remarcată pentru prima dată la Festivalul Mamaia Copiilor, apoi impresionând publicul și la Festivalul Aurelian Andreescu. La 16 ani, Miruna a intrat în trupa Conekt.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

A devenit renumită în peisajul muzical din România alături de John Puzzle, cu melodia ”Hear the Colours” dar a mai cântat de asemenea și cu Randi în cadrul proiectului Shaka Muv, ea fiind cunoscută și pentru piesele „Save”, produsă de Randi, „Illegal” feat. Dj M.E.G. și „Crazy”.

Miruna Mănescu și trupa TimeBelle a mai participat la Selecţia Naţională Eurovision din Elveţia și în anul 2015 cu piesa „Singing About Love”, fără să câștige, dar anul acesta, pe 5 februarie, grupul Timebelle a participat din nou cu piesa „Apollo”, fiind aleasă să să reprezinte Elveția în cea de-a doua semifinală a concursului de pe 11 mai, 2017, de la Kiev.

Distribuie acest articol