O parte a universului muncii s-a aflat dintotdeauna în umbră. O umbră care îi protejează pe cei bogați care devin asupritori și îi dezavantajează pe săraci care devin, cu sau fără voia lor, victimele exploatării sistematice a unei forțe de muncă ce și-a lărgit considerabil sfera de recrutare odată cu intrarea țărilor din estul Europei în Uniunea Europeană.
Libertatea de circulație a forței de muncă și libertatea serviciilor sunt realizări majore ale UE dar în domeniul protecției lucrătorilor mai este mult de lucru.
În special pe șantiere și în gospodării, în agricultură, munca la negru, exploatarea, munca în condiții inumane, nerespectarea orarului de muncă, neplata salariilor sau prestarea muncii în schimbul unei plăți derizorii, nu au putut fi niciodată eradicate, ne place sau nu și o spunem fără să ne ascundem după deget. Și toate acestea, în plin spațiu occidental, în state care se doresc a fi în primele rânduri ca militante în favoarea drepturilor omului.
Drepturile muncitorilor imigranți, protecția socială, sănătatea și plata echitabilă au devenit irelevante în această lume a profitului în care mai presus de orice valoare stă banul!
Muncitorii din Europa de Est au devenit fonte de mână de lucru ieftină și rentabilă pentru țările occidentale de ani buni. Chiar și atunci când patronii din aceste țări acceptă să încheie un contract de muncă lucrătorului imigrant, când acceptă să plătească, cel puțin la cote reduse, impozitele și contribuțiile sociale datorate pentru a evita să intre în contact cu legea, caută mereu căi de a reduce la minim salariile plătite în realitate lucrătorilor.
De multe ori intermediarii și angajatorii, se folosesc de toate tertipurile juridice și portițele legale pentru a plăti acestor oameni cât mai puțini bani și a profita cât mai mult de pe urma muncii acestora.
Motivele pentru care românii acceptă un loc de muncă în străinătate sunt diverse.
Se pleacă din cauza lipsei unui loc de muncă, a unor salarii sau pensii prea mici, din cauza unor datorii sau din nevoia de a-și susține familia, din lipsa de perspective pe fondul unei situații economice precare în România.
Odată plecați, românii cred că ajung într-o țară în care pot câștiga până și cu o muncă precară un salariu de câteva ori mai mare decât în țara lor, puțini probabil își pot imagina că pot exista și în țările mult mai dezvoltate ca a lor, condiții de muncă sub exploatare și chiar situații în care exploatarea rămâne nepedepsită.
Mai multă consiliere și protecție juridică din partea statului gazdă. Muncitorul imigrant depinde financiar de angajatorul său, a denunța înseamnă a fi aruncat în stradă fără nici un ban, nu cunoaște bine sau aproape deloc limba țării, nu este conștient și informat în legătură cu legislația muncii și cu drepurile pe care le are.
Oamenii tac, pentru că le e teamă pentru locul de muncă. Este, deci, important ca statul să se autosesizeze și să adopte sancțiuni mai eficiente și mai dure pentru angajatorii exploatatori. Dacă statul nu este atent la aceste ilegalități, exploatatorii scapă basma curată. Ei sunt încurajați că nu au avut de suferit consecințe de pe urma comportamentului lor și atunci lucrurile se perpetuează.
Foarte important și de mare ajutor este ca lucrătorii români să intre într-un sindicat, chiar dacă nu muncesc decât temporar în străinătate. Sindicatele oferă din mai multe puncte de vedere protecție și sprijin, cum ar fi protecția legală în situația de litigii de muncă în instanță.
Un sistem informal bine organizat și distribuit de către statul român în favoarea celor care au intenția de a părăsi țara în favoarea unui post de muncă în străinătate. Crearea de centre de consiliere specializate pentru informarea celor ce doresc să emigreze pe termen lung și să se integreze în alte state.
O mai mare implicare a misiunilor diplomatice, a organizațiilor și a asociațiilor românești din străinătate care activează în teritoriu, cu scopul de informare și protejare a drepturilor muncitorilor în conformitate cu legislația muncii ar fi de mare ajutor.
Controale sistematice ale inspectorilor în teren și o mai bună cooperare a tuturor autorităților de control. Ar trebui să se țină mai mult seama de realitățile vieții lucrătorilor români de către autorități, pentru ca aceștia să aibă o șansă mai realistă în fața legii în scopul de a-și recupera drepturile bănești aunci când e nevoie și de a le fi respectate drepturile.
Ar fi foarte utilă o linie telefonică gratuită în limba română, accesibilă și în afara orelor de program, unde să poată fi contactate misiunile diplomatice românești de pe teritoriul țării gazdă și informate sau sesizate de situațiile diverse întâmpinate de către muncitorii români, chiar și sub protecția anonimatului.
Situația este departe de a se rezolva, prea mari sunt interesele celor implicați și primul lucru pe care îl poate face muncitorul român este să se autoprotejeze împotriva acestor abuzuri, să se informeze continuu cu privire la drepturile pe care le are și să facă uz de toate instrumentele pe care statul i le pune la dispoziție pentru a denunța și a evita să fie manipulat și exploatat de angajatorii fără scrupule.
Este important de conștientizat însă, că toate acestea nu reprezintă decât un fenomen parțial, libertatea de circulație a forței de muncă și libertatea serviciilor funcționează fără probleme în multe domenii iar o mare parte dintre lucrătorii români aflați sub contract de muncă activează în condiții similare cu cele ale altor lucrători din străinătate, primindu-și punctual salariul cuvenit și profitând de condițiile de muncă reglementate prin lege.
