Facebook, WhatsApp și Instagram inaccesibile în toată lumea din motive tehnice

Cele mai folosite platforme sociale și de mesagerie din lume par să fie inaccesibile pentru milioane de utilizatori în acest moment. Facebook, WhatsApp și Instagram, care sunt toate proprietatea companiei Facebook, par a avea probleme tehnice, paginile sau aplicațiile acestora nereușind să încarce datele.

Problema pare a fi prezentă atât în Europa, cât și în Statele Unite sau pe alte continente, așa cum relatează utilizatorii pe site-ul downdetector.com.

„Nu funcționează în Italia”, scrie utilizatorul „Giusseppe Rayleigh”.

„Nu funcționează nici în România”, spune utilizatorul cu numele „teakroy” pe același site.

Mii de astfel de semnalări provin și din alte țări și fac referire atât la Facebook, cât și la WhatsApp și Instagram. Facebook pare a fi inaccesibil atât de pe computer, cât și de pe aplicația pentru mobil.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Facebook inaccesibil de pe computer

Compania nu a transmis încă niciun comunicat cu privire la aceste probleme.