Familia unui român mort în Italia, despăgubită cu suma de 1.290.000 de euro. Bărbatul și-a pierdut viața într-un accident rutier

Familia unui român decedat în Italia, într-un tragic accident rutier, a primit despăgubiri record în valoare de 1.290.000 de euro, precum și plata unei pensii lunare în valoare totală de 3.400 de euro.

Soția bărbatului și cei trei copii rămași fără tată, au fost reprezentați de firma Up Service Despăgubiri, care activează atât în România, cât și în Italia.

Doi bărbați români, în vârstă de 41 și 38 de ani, și-au pierdut viața în accidentul respectiv

Tragedia s-a petrecut pe 5 aprilie 2022, pe autostrada A/4 Torino-Milano, lângă localitatea San Pietro Mosezzo, în jurul orei 05:15 dimineața.

image-19
Imagine de la locul accidentului în care ți-au pierdut viața cei doi români

Conaționalii noștri călătoreau la bordul unui vehicul Fiat Ducato Maxi, înmatriculat în România și se îndreptau spre Verona. Lucrau în construcții și se întorceau de la o lucrare efectuată în Franța.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La un moment dat, șoferul român a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un camion cisternă. Impactul puternic nu le-a lăsat nicio șansă de supraviețuire celor doi conaționali, care nu purtau centurile de siguranță. Ei au fost declarați decedați la locul accidentului.

În urma tragicului eveniment, familia unuia dintre români, sprijinită în demers de firma Up Service Despăgubiri, a primit o despăgubire record de 1.290.000 de euro, precum și plata unei pensii lunare în valoare totală de 3.400 de euro pe lună 

Soția îndurerată și cele trei fete minore ale sale se confruntă acum cu o realitate sumbră, dar compensația financiară substanțială obținută ca despăgubire reprezintă un ajutor crucial în aceste momente dificile.

Această sumă impresionantă nu doar că reflectă gravitatea pierderii suferite de familie, dar și importanța angajării unei firme specializate în despăgubiri.

În astfel de cazuri tragice, expertiza unei firme de despăgubiri recomandate se dovedește a fi de neprețuit.

Aceste firme lucrează cu specialiști care au cunoștințe juridice și experiență în negocierile cu companiile de asigurări, având capacitatea de a naviga prin procedurile complexe pentru a asigura dreptatea și compensația adecvată pentru victime și familiile acestora.

Ei pot evalua corect daunele și pot lupta pentru obținerea unei sume echitabile care să reflecte nu doar pierderea financiară, dar și pe cea emoțională.

În cazul de față, Up Service Despăgubiri, împreună cu avocatul Gianluca Trabalza, a obținut cifra maximă la care aveau dreptul soția și cei trei copii rămași fără tată

Rolul acestei firme în cazul familiei românului decedat în accident demonstrează cum expertiza profesională poate influența în mod semnificativ rezultatul.

În cazul celuilalt conațional care și-a pierdut viața, firma care a reprezentat familia a obținut doar suma de 95.000 de euro despăgubiri. Rudele, nemulțumite de rezultat, s-au adresat ulterior firmei Up Service Despăgubiri, dar nu s-a mai putut face nimic în favoarea lor.

Alegerea unei firme de despăgubiri cu experiență și bine recomandată este esențială, mai ales în cazurile delicate sau complexe.

Reprezentanții firmei Up Service Despăgubiri pot fi contactați la următoarele numere de telefon: 0040 737704182; 0039 3298060216. În România sunt prezenți în Timișoara, strada Eugeniu de Savoya 13, iar în Italia la Foligno, regiunea Umbria, pe Viale Luigi Chiavellati nr. 15/17.

Distribuie acest articol