Acest articol nu este despre ei ci despre noi. Despre lipsa noastră de empatie și înțelegere, despre egoism, aroganță și intoleranță. Despre prejudecățile noastre și despre indiferența ce o demonstrăm când trecem pe lângă ei fără să le cunoaștem poveștile și nevoile.
Oricare dintre noi ne-am fi putut naște român. Sau musulman. Sau rom…
Felicia are 35 de ani și este o femeie română de etnie romă. Despre ea și familia ei, despre dificultățile și prejudecățile pe care le-a întâmpinat în Italia până să se integreze în societate au scris cei de la Il Giorno.
„Ceea ce ne-a făcut să ne mutăm acum 14 ani în urmă din România la Milano, a fost dorința de a avea un viitor mai bun. Soțul meu și cu mine nu cunoșteam nici un cuvânt italian, locuiam într-o tabără ilegală de romi și ceream de mâncare în afara unui supermarket. Acum lucrăm și avem casa noastră, în care trăim împreună cu cei trei copii ai noștri. Și ne-am împlinit visul: să construim o casă în România.”
Primul fiu născut al Feliciei are 17 ani și visează să fie polițist. Ceilalți doi au 13 și respectiv 5 ani. „N-am dezvăluit niciodată originea noastră rom, de teamă.”
La supermarket ajutam clienții cu cărucioarele și le ceream o ofertă în schimbul ajutorului nostru. Amândoi, eu și soțul meu, abia reușeam să strângem câțiva euro pe zi. Îmi amintesc cum odată, o doamnă italiancă mi-a cerut ‘permisiunea’, să-i fac loc să treacă. Am fost îngrozită, m-am gândit că îmi cere să-i arăt vreun permis, ceva.”, râde acum Felicia.
Felicia a trăit între tabăra romilor și munca de la supermarket timp de un an și nouă luni. „Între timp, am rămas însărcinată cu al doilea copil, acum de 13 ani. Cam în acea perioadă tabăra romilor a fost evacuată. Rămăsesem practic pe drumuri dar am reușit să găsim un adăpost, datorită celor de la Casa della Carità.”
„Casa della Carità” este o fundație cu scopuri sociale și culturale
Structurile în care se află cea mai mare parte a activităților acestei fundații sunt organizate ca o adevărate case familiale în care sunt adăpostiți cei ce au nevoie: „Oamenii pe care îi ospităm sunt persoane cu care stabilim un raport de colaborare și prietenie.”, scrie pe site-ul lor oficial.
Felicia și soțul ei au fost primiți mai întâi în „Casa della Carità” din via Brambilla, apoi la Centrul de solidaritate Ambrosiano din Parco Lambro. „Acum avem propria noastră casă”, spune românca. „Iar acum cinci ani s-a născut și al treilea copil. Toți copiii mei merg la grădinițe și școli din Milano. Sunt milanezi”!, spune Felicia cu mândrie.
Gata cu prejudecățile!
„Poate am avut noroc” – continuă Felicia – „pentru că în Milano am întâlnit oameni minunați care ne-au ajutat să ne integrăm. Dar vreau să trimit un mesaj tuturor: gata cu prejudecățile împotriva romilor! Toată lumea ar dori să trăiască în demnitate, problema este că nu toată lumea poate avea acces la aceleași oportunități. Nu este chiar ușor să găsești un loc de muncă, dacă ești de etnie romă. Sotul meu si cu mine am reușit, însă, el lucrează ca zidar în timp ce eu lucrez la curățenie, prin casele italienilor. Am auzit de multe ori, în fața mea, cum angajatorii vorbeau de rău despre romi, fără să știe că sunt și eu din aceeași categorie. Le-am spus mereu adevărul și rămâneau uimiți și reacția lor a fost întotdeauna aceeași: ‘Bine, dar tu ești diferită de toți ceilalți.’ Desigur, nu toți suntem la fel, și chiar mai mult, nu putem judeca și discrimina o persoană doar pentru că este de etnie romă.
La întrebarea „cum vă vedeți în viitor, peste 10 ani?”, Felicia răspunde:
„Satisfăcută” Poate chiar în casa din România pe care soțul meu și cu mine am reușit să o construim cu multe sacrificii. Pentru că nu-i așa? Nimănui nu-i place să trăiască într-o baracă.”
