Femeie română din Italia în stare gravă la spital, a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

O femeie română în vârstă de 43 de ani a fost transportată de urgență la spitalul din Cesena după ce a fost lovită joi, 5 septembrie 2019, de o mașină în timp ce traversa strada pe viale Salinatore, 63 din aceeași localitate. La volanul autoturismului un tânăr în vârstă de 29 de ani despre care nu s-au făcut publice mai multe detalii.

Parbrizul mașinii care a lovit-o pe conaționala noastră. Sursa foto: Forli Today

După o primă reconstituire a accidentului, care a avut loc în jurul orei 20:50, Poliția Locală a constatat că femeia română s-a angajat în traversarea străzii când șoferul unui autoturism marca Audi, care circula dinspre viale dellAppennino spre Porta Schiavonia, a lovit-o din plin. Femeia s-a lovit mai întâi de parbrizul mașinii, apoi a căzut pe asfalt.

- Continuarea după publicitate -

La sosirea ambulanței, conaționala noastră era conștientă, dar a suferit răni foarte grave, iar medicii de la spitalul Bufalini din Cesena, unde a fost transportată, spun că nu ar fi în pericol de moarte, dar se mențin rezervați în privința stării sale de sănătate pentru moment. Atât șoferul mașinii, cât și femeia română au fost verificați pentru nivelul alcoolemiei din sânge, iar rezultatul a fost negativ la amândoi.

Polițiștii locali anchetează în continuare cazul pentru a afla cu precizie circumstanțele în care s-a produs accidentul.