Femeile românce cu „sindromul Italia”, subiect de cercetare medicală pentru profesorii italieni

Cercetători din Udine, Italia, studiază „Sindromul Italia” la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi. Conform reprezentanţilor institutului, „Sindromul Italia” reprezintă o nouă formă de depresie, întâlnită mai ales la femeile care lucrează temporar în străinătate şi la copiii lor, relatează Adevărul.

În 2016, la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi au fost internate 3.384 de femei cu depresie. În 2017, alte 3.177 de femei au fost spitalizate cu acelaşi diagnostic. În ambii ani, în jur de 5% dintre paciente au prezentat simptome specifice „Sindromului Italia”.

„Îmbunătăţirea situaţiei financiare produce iniţial o stare de optimism şi de mulţumire a întregii familii, însă, după câţiva ani, relaţiile familiale au de suferit, în special din cauza separării îndelungate a mamelor de copii”, a declarat Prof. Dr. Roxana Chiriţă, director medical în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Specialiştii italieni au ajuns la Iaşi duminică, 21 ianuarie, şi timp de o săptămână, până pe 28 ianuarie, analizează cum este afectată viaţa moldovencelor care lucrează în Italia.

Proiectul de cercetare este coordonat de Donatella Cozzi, conferenţiar în antropologie culturală, şi de Michaela Marchetti, antropolog, Departamentul de Limbi şi Literatură, Comunicare, Educaţie şi Societate al Universităţii din Udine. Potrivit unui comunicat de presă al institutului „Socola”, proiectul îşi propune să analizeze experienţa migraţiei reflectată la întoarcerea acasă, în familiile ale căror femei au lucrat în ultimii ani în Italia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Sindromul Italia” – simptome

Specialiştii de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi arată că „Sindromul Italia” se defineşte ca o patologie psihică specifică femeilor care migrează din Europa de Est pentru a lucra ca asistenţi familiali şi care se extinde în mod ocazional către copiii pe care îi lasă acasă. Conform psihiatrilor, aceste femei nu reuşesc să se adapteze în noua ţară şi astfel ajung în spitale cu depresie sau psihoze delirante.

Victimele trăiesc cu teama că sunt urmărite, persecutate şi au senzaţia că cineva chiar încearcă să le ucidă. În alte cazuri, femeile ajung să sufere de „Sindromul Italia” după ce îşi pierd locul de muncă din străinătate. „De multe ori, primele simptome care apar sunt doar fizice, fără o legătură aparentă cu o tulburare psihică. Apar dureri de spate, de membre, tulburări gastrointestinale şi de somn sau modificări de apetit.

De asemenea, femeile se simt foarte obosite şi li se pare imposibil să ducă la capăt chiar şi cea mai banală activitate. Ajung să vorbească despre lipsa oricăror emoţii, despre o «goliciune» interioară şi despre senzaţia unei apăsări permanente în piept”, se menţionează în sursa citată.