Fie pâinea cât de rea… e bună și în Italia! Brutarii italieni, meșteri tradiționaliști în domeniul panificației

Pentru noi, românii, pâinea are o semnificaţie aparte, de cele mai multe ori asociem pâinea cu pământul natal. Poporul român, în înţelepciunea lui, a născocit proverbul care leagă pâinea de glia sa şi a strămoșilor: „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea”. Nu e de mirare că emigranții, duc dorul pâinii ca şi când aceasta ar fi un crâmpei din ţara lor, o legătură tradițională cu rădăcinile și identitățile românești.

Dar pâinea a depășit toate frontierele, devenind un produs universal, ea spune o scurtă poveste despre istoria şi cultura fiecărui popor în parte.

Cu două ingrediente de bază, apă şi făină, pâinea, alimentul fără de care multă lume nu-şi poate imagina o masă, prinde cele mai neaşteptate forme şi gusturi, în funcţie de imaginaţie şi tradiţie.

Italia, de exemplu, se poate mândri cu o tradiţie şi experienţă bogată în fabricarea a nenumărate tipuri de pâine.

Romanii îşi construiseră cuptoare în vecinătatea templelor şi au fost primii care, stăpânind tehnica măcinării grâului, au produs făina albă. Se presupune că în Roma ar fi existat, încă din anul 100 î.e.n., 200 de brutării şi cu 200 de ani mai târziu, erau puse deja bazele unor şcoli în care se predau tainele fabricării pâinii.
Tipurile de pâine diferă pe teritoriul Italiei, de la rulourile tipice nordului, în care adaosul de grăsime frăgezeşte aluatul, la pâinile mari din sud, în a căror compoziţie uleiul de măsline răspândeşte o aromă discretă.
Aluatul pentru pizza este acelaşi ca acum mai bine de 400 de ani, când brutarii îl foloseau pentru a proba focul din cuptor şi, ulterior, pizza a fost considerată multă vreme o mâncare a săracilor. Deşi din secolul al XVII-lea pizza a început să fie acoperită cu sosul de roşii, dar şi cu alte diferite ingrediente, există şi o reţetă de „pizza bianca”, la care sosul de roşii este înlocuit cu acele fine ale rozmarinului, care îi dau o aromă plină de personalitate.
Ciabatta

Ciabatta este o pâine albă, preparată din făină de grâu și drojdie. Ceea ce o face mai deosebită de alte tipuri de pâine este forma sa plată și mai lată, care se aseamănă cu un papuc, de aici și numele de „ciabatta.” Rețetele de ciabatta sunt foarte variate, atât cu coajă crocantă și cu textură moale, cât și cu coajă fermă și cu miez mai dens, toate însă fiind delicioase și potrivite pentru orice gust. Datorită gustului său desăvârșit, ciabatta a devenit populară în întreaga lume, fiind pe larg consumată în Europa și Statele Unite.

Focaccia cu rozmarin

Foccacia este un tip de pâine care se aseamănă la aspect, la textură și chiar la gust, cu pizza dar între acestea există și deosebiri. Spre deosebire de pizza, care are un blat mai subțire, foccacia este mai pufoasă și mai crescută, deoarece în rețetă se folosește mai multă drojdie. Unele surse susțin că rețeta originară a fost prima dată concepută în Roma antică, în timp ce alții susțin că provine de la greci. Astăzi, foccacia este asociată cu Liguria și Toscana, regiuni din nordul Italiei.

Există și o versiune de „foccacia dolce”, presărată cu zahăr, stafide sau miere, însă cea mai populară la italieni este foccacia cu rozmarin.

Pane di Altamura

Pâinea „Pane di Altamura” este un produs de panificatie obtinut din remăcinarea făinii de grâu dur. Acest tip de pâine este obținut după vechiul sistem de fabricație care prevede utilizarea de maia primară sau aluat fermentat, sare marină și apă. Este o pâine rotundă, cu aromă caracteristică, cu o greutate nu mai mică de 0,5 kilograme (kg) și prezintă două forme tradiționale, dintre care prima, numită „pane accavallato”, înaltă, împăturită fără ca marginile să se atingă, iar cealaltă, mai aplatizată, „a cappello di prete”.

Coaja nu trebuie să fie mai subțire de 3 milimetri, iar miezul, de culoare galben pal, are porozitate omogenă.

Zona de producție pentru „Pane di Altamura” cuprinde teritoriile comunelor Altamura, Gravina di Puglia, Poggiorsini, Spinazzola si Minervio Murge, din provincia Bari, unde, de-a lungul secolelor, producția acestui produs apărut in secolul al XVI-lea, în localitatea Altamura, a ajuns să se concentreze.

Sunt doar câteva exemple, pentru că pâinea este un subiect inepuizabil, e un strop de natură pe care atingerea mâinilor brutarului îl transformă cu dăruire în istorie, apelând la tot ceea ce i-a oferit tradiția. Iar dacă noi, oamenii, dăinuim ca specie, o datorăm, în mare parte, pâinii cea de toate zilele.
- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Trimite acest articol și prietenilor tăi