Tată român mort în Italia. Fiica înșelată de banii pentru repatriere: „Am avut încredere, nu mi-am dat seama că era o înșelătorie”

O întâmplare deosebit de tristă, o durere care amplifică altă durere, cauzată de oameni fără scrupule care nu au ținut cont de sufletul măcinat de tristețe al unei fete care își jelește în aceste zile tatăl. De parcă nu era de ajuns că se pregătește de înmormântare, a mai fost și înșelată de o parte din banii pregătiți pentru repatrierea trupului neînsuflețit al tatălui său.

Nedelcu Gheorghe a decedat la Villa Literno, lângă Napoli, sâmbătă, 26 martie. Conaționalul nostru era din Caracal, județul Olt, iar fiica sa, Georgiana, care locuiește în țară, se ocupă de repatriere și înmormântare. Pentru că moartea tatălui său nu a găsit-o cu prea mulți bani în buzunar, ea a cerut ajutorul pe Facebook, printr-o postare în care făcea apel, la cei care doresc și pot să o ajute, să doneze pentru repatrierea trupului neînsuflețit al tatălui său.

Fata a luat legătura cu Alina Cărăbuș, reprezentanta unei firme care se ocupă cu repatrierea românilor decedați în Italia, și împreună au demarat o campanie de strângere de fonduri.

În acest timp, Georgiana, fiica românului decedat, a primit un mesaj pe WhatsApp, în care o femeie își exprima regretul pentru moartea tatălui său și i-a transmis că dorește să-i doneze o sumă de bani. Georgiana i-a trimis numărul de cont, iar femeia respectivă i-a arătat o imagine în care se putea citi că a fost făcută tranzacție de 1.000 de euro în contul fetei. Totul fals, așa cum avea să descopere Georgiana puțin mai târziu.

Banii ar fi trebuit să-i intre în cont în două zile, numai că femeia cea „darnică” și „binevoitoare” i-a trimis repede un alt mesaj în care i-a scris că de fapt intenționa să-i trimită doar 100 de euro, nu 1.000, și că a greșit tastând un zero în plus, de aceea o ruga să-i trimită înapoi 900 de euro și să păstreze suta pe care a vrut să i-o doneze.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ce a făcut Georgiana? Având încredere și fără să stea prea mult pe gânduri i-a trimis cei 900 de euro! Doar că mia de euro pe care escroaca a susținut că i-a trimis-o nu a mai intrat niciodată în contul fetei pentru că totul a fost de fapt o înșelătorie prin care cineva, undeva, s-a bucurat de 900 de euro furați de la o tânără care strânge bani ca să-și aducă acasă și să-și înmormânteze tatăl mort în Italia. O lovitură grea pentru Georgiana, în aceste momente deosebit de triste din viața sa. Pe lângă durerea morții tatălui îndură și consecințele unei înșelătorii în spatele căreia stă o persoană fără scrupule, care a profitat de încrederea acestei tinere.

„După ce am trimis banii am încercat să iau legătura cu ea, dar nu mi-a răspuns la telefon, iar pe WhatsApp nu mi-a mai răspuns la mesaje și m-a blocat”, a scris Georgiana în plângerea pe care a prezentat-o ulterior la Poliție.

Persoana în cauză, care a profitat de încrederea fetei, a încercat să o păcălească și pe Alina Cărăbuș, românca de la firma de repatriere. Ei i s-a transmis de aceeași persoană, tot prin intermediul unor mesaje WhatsApp, că i s-au trimis în cont 2.700 de euro necesari repatrierii trupului lui Nedelcu Gheorghe.

Numai că Alina a înțeles la timp că este o escrocherie. „Atât eu, cât și Giorgiana, am fost contactate de către o anume Cojocaru Emanuela, din Cluj, care a promis că o ajută cu suma necesară repatrierii tatălui său. Ne-a trimis screenshot cu așa-zisul transfer bancar (s-a dovedit fals), iar mai târziu a recontactat-o pe Giorgiana spunând că i-a făcut un transfer de 1.000 euro, dar că a greșit și trebuie să îi dea înapoi 900 de euro. Giorgiana, în durerea ei și disperarea ei, crezând într-adevăr că a fost o greșeală, a mers la bancă și i-a trimis banii!! Bani care erau pentru înmormântare. Avem probe, plângere la poliție, o să o găsim pe escroaca ce a profitat de durerea acestei familii”, ne-a spus Alina Cărăbuș, care a făcut și o postare pe profilul său de Facebook, unde se pot face donații în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al românului nostru.

Gheorghe Nedelcu avea 56 de ani și a murit după ce s-a simțit brusc rău și a început să vomite cheaguri de sânge. Miercuri, 30 martie, va avea loc autopsia, apoi trupul conaționalului nostru va putea fi dus pe ultimul drum spre casă, la Caracal, unde membrii familiei sale îl așteaptă pentru a-l înmormânta creștinește. Doar că totul costă bani, iar familia Nedelcu se află acum într-o mare dificultate financiară. Se face apel la toți oamenii cu suflet bun, să doneze pentru a ajuta această familie de români, în aceste clipe grele. Donații se pot face aici: https://www.gofundme.com/f/ajutor-repatriere-decedat-nedelcu-gheorghe.

Distribuie acest articol