Florin Iordache: „Am hotărât să-mi înaintez demisia din funcția de ministru al Justiției”

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat astăzi, 9 februarie, 2017, într-o ședință de presă la Palatul Victoria că a decis să demisioneze din funcția de ministru al justiției.

Am hotărât să-mi înaintez demisia din funcția de ministrul al Justiției“, a declarat Iordache.

Iordache a mai menționat, de asemenea, în anunțul său, că toate inițiativele asumate în timpul mandatului au fost „legale și constituționale”.

Tot astăzi, anunță Agerpres, Curtea Constituțională a României a respins sesizarea Avocatului Poporului cu privire la ordonanța de urgență 13/2017 referitoare la modificarea Codurilor penale ca fiind inadmisibilă. Curtea Constituțională a trimis OUG 13/2017 spre dezbatere în Parlament.

Premierul Sorin Grindeanu a transmis în cursul zilei președintelui Klaus Iohannis o propunere de ministru interimar pentru Ministerul Justiției, aceasta fiind Ana Birchall, actualul ministru delegat pentru Afaceri Europene.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Premierul Sorin Mihai Grindeanu a transmis astăzi președintelui României, Klaus Werner Iohannis, propunerea de nominalizare a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, ministru interimar al Justiției“, scrie în comunicatul trimis de premierul Grindeanu.