Sfârșit tragic pentru românul dat dispărut pe munte în Italia. Bărbatul a fost găsit decedat

Românul Martin Florentin Alin, în vârstă de 30 de ani, care a fost dat dispărut sâmbăta trecută în zona munților Lessini, a fost găsit decedat marți, 30 noiembrie, de către salvamontiștii din Verona. Corpul, acoperit parțial de zăpadă, era căzut pe fundul unei văi netraversată de poteci și a fost necesară intervenția elicopterului pentru a-l putea scoate într-un loc accesibil, relatează Verona Oggi.

Rezident în localitatea Grezzana (Veneto), Martin Florentin Alin plecase de acasă sâmbătă, 27 noiembrie, nu s-a mai întors acasă și nici nu a mai putut fi contactat telefonic. Soția bărbatului român a anunțat carabinierii duminică, în jurul orei 18:30, explicându-le că soțul său, după ce a părăsit domiciliul sâmbătă, în jurul orei 14:30, nu s-a mai întors și nici nu mai răspundea la telefon.

Căutările cetățeanului român au început duminică, din jurul orei 22:30, de la trecătoarea Passo del Branchetto, acolo unde i-a fost găsită mașina. În noaptea de duminică spre luni, două echipe de salvamontiști cu snowmobile au ajuns la Refugiul Primaneve, apoi s-au îndreptat spre Castel Gaibana, unde telefonul mobil al românului nostru fusese cuplat ultima oară la rețea.

Marți dimineață, Salvamontul Alpin și Detașamentul de Pompieri din Verona și-au concentrat atenția asupra zonei de teren rezultate din triangularea ultimelor două cuplări la rețea ale telefonului mobil. Imediat ce au sosit mai multe ajutoare, salvatorii au restrâns și mai mult zona de căutări din proximitatea mașinii bărbatului dispărut.

O echipă de salvamontiști a coborât pe fundul unei văi netraversată de poteci și a reușit să observe trupul neînsuflețit, parțial acoperit de zăpadă. Elicopterul a sosit imediat la fața locului și a aterizat în apropiere, echipa medicală sosită neavând altceva de făcut decât să constate decesul românului nostru.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Locul unde a fost găsit trupul neînsuflețit al lui Martin Florentin Alin

După ce s-a obținut de la magistrați autorizația de relocare a cadavrului, acesta a fost legat și ridicat de salvatori cu elicopterul aproximativ o sută de metri, pentru a putea fi transportat într-un loc accesibil autorităților și vehiculului funerar.

Pe lângă echipele Salvamont Alpin și Brigada de Pompieri, la căutări au luat parte voluntari de la Protecția Civilă din Verona, echipele salvamont ale Regimentului 4 Parașutiști Alpini staționați în Montorio și carabinierii din localitățile Bosco Chiesanuova, Roveré și Grezzana.