Fost ministru român, arestat în Italia. Trebuie să ispășească o pedeapsă de 6 ani de închisoare

Darius Bogdan Vâlcov, fost ministru al Finanțelor din România, a pus capăt perioadei sale de fugă, predându-se autorităților italiene din localitatea Portici, provincia Napoli din Campania.

El era căutat la nivel mondial, după ce autoritățile din țara noastră au emis un mandat de arestare european, la data de 3 mai a.c.

OWJkZWYyNmI4MmU2OTg4YWIwYzJhZTNiOQ==.thumb

„Împotriva celui în cauză, Tribunalul București – Secția I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1/02.05.2023, fiind condamnat la o pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influenta si spălare a banilor”, scrie pe site-ul oficial al Poliției Române.

Vâlcov, în vârstă de 46 de ani, s-a predat la oficiile Comisariatului de Poliție din Portici-Ercolano, anunță ziarul Il Mattino.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Fost primar al municipiului Slatina și ministru al Finanţelor, Vâlcov a fost condamnat definitiv, marți, 2 mai 2023, de un complet de cinci judecători de la Instanţa Supremă.

Imediat după emiterea mandatului de arestare pe numele său, au apărut informații precum că inculpatul ar fi fugit în Italia, la fel ca alți politicieni români care vor (și unii au reușit chiar) să scape de închisoare.

Printre aceștia, se mai numără:

  • Dragoş Săvulescu (fost finanţator al clubului Dinamo);
  • Alina Bica (fosta şefă a DIICOT);
  • Ionel Avram (preşedintele CJ Neamţ);
  • Daniel Dragomir (fost ofiţer al SRI);
  • Marian Zlotea (fost şef al ANSVSA);
  • Mario Iorgulescu (fiul şefului LPF).
Distribuie acest articol