După 10 ani lucrați în Italia cu bătrânii, o fostă profesoară din România este exemplu de civism pentru cei din jurul său

La sfârșitul anilor ’90, Dorina Cioran lucra ca profesoară de istorie în Smârdan, o comună din judeţul Tulcea, dar soțul ei plecase la muncă în Italia și trebuiau să facă ceva pentru a-și reîntregi familia.

„Existau două variante: ca soţul să vină acasă sau să merg eu la el. Nu era încă momentul să vină acasă”, a declarat Dorina pentru ziarul Adevărul.

Dorina Cioran, 57 de ani. Foto: Adevărul.ro/Arhiva personală

Așa a ajuns să părăsească țara și, în cei zece ani cât a locuit în Italia, a fost angajată și într-un azil de bătrâni unde respectul și grija de care beneficiază pensionarii italieni au impresionat-o atât de mult încât a decis să deschidă și în România o astfel de instituție. Când s-a întors în țară, însă, pentru a face demersurile necesare, s-a lovit de binecunoscutul zid birocratic al statului român și a fost nevoită să-și abandoneze visul pentru moment.

„În Italia este un cult al părinţilor, al bătrânilor. Ştiam cum sunt trataţi şi chinuiţi bătrânii noştri şi mi-am zis că, după ce mă întorc acasă, pot face şi eu lucrul acesta, să înfiinţez un cămin modern pentru bătrâni. Dar nu s-a putut, pentru că este foarte multă birocraţie”, a precizat Dorina.

Cu toate acestea, dorința ei de a ajuta persoanele nevoiașe nu s-a stins și în 2012, când a fost aleasă consilier local în comuna Greci din Tulcea, a început să folosească banii primiți ca indemnizație pentru a ajuta familiile sărace.

„Îi rugam şi pe ceilalţi consilieri să dea şi ei ceva, iar în fiecare duminică mergeam la anumite case unde ştiam că sunt bătrâni singuri, nevoiaşi sau familii cu mulţi copii“, a mai povestit Dorina Cioran pentru sursa citată.

Ajutoare pentru familiile sărace din zona în care locuiește Dorina Cioran. Foto: Adevărul.ro/Arhiva personală

Bineînțeles că oamenii din jurul ei nu înțelegeau de ce face asta și chiar și persoanele cele mai apropiate au rămas nedumerite de spiritul ei civic.

„La început, chiar şi în familie mi s-a zis: «Ce-ţi trebuie ţie să te implici?». Le-am zis că asta face parte din ADN-ul meu și asta fac. În primii doi ani a fost greu. Aveam prieteni care mă întrebau ce-mi iese mie din afacerea asta. Nu-mi iese nimic, doar ochii de la atâta alergătură“, a spus Dorina.

Cu timpul, însă, tot mai mulți oameni au început să o susțină și să se implice în acțiunile ei, iar apoi a decis să-și deschidă un ONG pentru a putea ajuta cât mai multă lume.

„La un moment dat, o prietenă m-a sfătuit să înfiinţez un ONG, ca să am mai multe oportunităţi de a aduna fonduri. Aşa a luat naştere, în anul 2015, «Clopoţelul Dobrogean – Conştiinţă, oameni şi fapte», o asociaţie ce reuneşte 18 voluntari şi se implică în zeci de acţiuni sociale, inclusiv acţiuni de ecologizare a satului, spectacole la căminul cultural şi meditaţii pentru elevi”, a explicat fosta profesoară de istorie.

Așa se face că, în prezent, Clopoțelul Dobrogean este un punct real de sprijin atât pentru copiii instituționalizați din Tulcea, cât și pentru bătrânii din aziluri, familiile nevoiașe din Greci și împrejurimi, precum și pentru pacienții internați la Leprozeria Tichileşti, spital destinat tratării şi găzduirii bolnavilor de lepră.

Dorina a ajutat mai multe familii nevoiașe de-a lungul anilor. Foto: Adevărul.ro/Arhiva personală

„Oamenii au căpătat încredere, ştiu că acel bănuţ pe care-l donează ajunge la sărmani. Secretul este transparența. Trebuie să vadă ce se întâmplă cu fiecare ban pe care ei îl donează”, a mai adăugat ea.

Acum, toată familia Dorinei e implicată în proiectele sale de binefacere, iar fiul ei, pasionat de electronică, caută laptopuri stricate pentru a face unele bune și a le dona copiilor săraci din sat. Între timp, compatrioata noastră lucrează ca vânzătoare la un magazin din centrul satului, o poziție care-i permite să afle tot ceea ce se întâmplă în comunitatea sa și să se implice cât mai bine acolo unde este nevoie, ba chiar să-i convingă și pe localnici să se implice.

„În Italia a fost doar un declic, văzând cum sunt trataţi bătrânii. Dar familia noastră a fost una modestă. În copilărie, vedeam zilnic cazuri de copii sărmani şi aveam un sentiment de neputinţă în a-i ajuta. Când am avut posibilitatea, mi-am zis că asta e menirea mea, trebuie să ajut. Toată familia este dedicată în acest sens, toţi suntem implicaţi”, a mărturisit Dorina Cioran.

Și își amintește astfel de prima acțiune umanitară pe care a întreprins-o după întoarcerea în țară, la casele de copii din Tulcea.

„Copiii de acolo au atâta nevoie de suflete calde, mai întâi, apoi de alte lucruri”, a mi spus Dorina.

Acțiunile caritabile ale Dorinei au adus bucuria pe chipul multor copii. Foto: Adevărul.ro/Arhiva personală

Mulți dintre copii ajutați se simt rușinați că primesc ceva gratis. Alții se emoționează și plâng. Când ajută bătrânii, în schimb, vede o expresie de uimire pe fața lor, că cineva își aduce aminte și de ei.

„Vezi în ochii lor acea bunătate a bunicilor.”

Indiferent de reacții, viața multor persoane care trăiesc în acea zonă a devenit puțin mai bună datorită spiritului civic al unei femei care a gustat pâinea amară a sănătății, dar a

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate
Susține publicația noastră!