Cuvinte grele, de amenințare, au fost rostite de fratele româncei Violeta Senchiu într-un video adresat celui care este acuzat de justiția italiană că a dat foc apartamentului surorii sale cu intenția să o ucidă. Fratele conaționalei noastre își manifesta cu agresivitate toată supărarea și tristețea în ce privește moartea surorii sale și îl amenința pe asasin și pe familia sa.
Cu puțin timp în urmă, însă, ne-a transmis: „Eram mâhnit și îngrozit de ceea ce i s-a întâmplat surorii mele, mai și băusem ceva și nu mi-am dat seama ce spun. Îmi pare rău pentru tot ceea ce am putut să spun în acel video. Corect este ca justiția să decidă dacă este vinovat și ce pedeapsă merită asasinul. Familia sa este alături de noi în aceste momente.”
Gimino Chirichella, în vârstă de 48 de ani a mers la Violeta în apartament, dar înainte însă a trecut pe la o benzinărie unde a umplut două canistre cu benzină. A deschis ușa casei şi s-a dus în camera unde se afla românca noastră, a turnat benzină pe podea, apoi a dat foc, declanşând un incendiu puternic în apartament. Violeta și-a dat sufletul după câteva ore la spital în chinuri groaznice din cauza arsurilor suferite.