Fum la bordul unui avion decolat din Italia cu 203 pasageri la bord. Piloții au fost nevoiți să revină imediat pe aeroport

Comandantul unui avion EasyJet cu destinația Fuerteventura a fost nevoit să revină de urgență pe Aeroportul Milano-Malpensa din Italia în dimineața zilei de sâmbătă, 3 mai 2025, după ce a semnalat prezența de fum în cabina aeronavei.

Incidentul s-a produs la doar câteva minute după decolarea programată la ora 07:53, de la Terminalul 2, cursa având codul U23775, relatează Milano Today.

În urma alertei, au fost activate imediat toate procedurile de urgență prevăzute pentru astfel de situații.

Sala operativă a Agenției Regionale pentru Situații de Urgență (Areu), echipajele medicale ale serviciului 118 și pompierii au intervenit prompt.

Aeronava a reușit să aterizeze în siguranță, fără probleme pentru cei 203 pasageri aflați la bord, fiind escortată pe pistă de echipajele de pompieri.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După aterizare, membrii echipajului de cabină s-au prezentat la unitatea de primiri urgențe din Gallarate pentru investigații medicale legate de o posibilă intoxicație. Pasagerii au fost programați să fie îmbarcați pe un alt avion în cursul după-amiezii.

Autoritățile continuă verificările pentru a determina cauza exactă a producerii fumului în cabină.