Funerariile tinerei românce Andreea Rabciuc, decedată în Italia la vârsta de 27 de ani, au avut loc miercuri, 20 martie, în catedrala din orașul Jesi, provincia Ancona. Andreea a dispărut în martie 2022, iar rămășițele ei au fost găsite după doi ani, pe 20 ianuarie 2024, într-o casă părăsită din Castelplanio, care fusese inspectată la scurt timp după dispariție.
Slujba de înmormântare a început la ora 15:00, ora Italiei. Au fost prezenți rude, prieteni și colegi de serviciu de la pub-ul Oscar Wilde unde Andreea lucra în momentul dispariției, menționează Fanpage.
Mama tinerei, Georgeta Cruceanu, a venit însoțită de partenerul ei, Simone Gatti. Alături de cuplu s-au așezat și copiii lui Gatti, care au stat în primele rânduri ale bisericii.
Lângă sicriul alb al Andreei Rabciuc au fost așezate flori colorate și o jucărie de pluș în formă de unicorn, animalul fantastic pe care tânăra îl adora.
Au fost absenți de la funeralii tatăl fetei, bărbatul căruia tânăra i-a trimis ultimul mesaj înainte de a dispărea, și Simone Gresti, bărbatul italian de 44 de ani cu care avea o relație la momentul dispariției.
Gresti este în prezent singurul suspect în cazul morții tinerei, fiind acuzat de omucidere voluntară și instigare la sinucidere.
Ancheta privind decesul fetei este încă în desfășurare.
La locul descoperirii trupului neînsuflețit au fost găsite și bucăți dintr-o eșarfă, cu care este posibil să se fi spânzurat, și o frază scrisă cu marker negru pe o grindă de lemn de care era legată bucata de țesătură.
În ultimul ei mesaj, scris pe grinda de lemn, Andreea făcea referire la iubitul ei de atunci, Simone Gresti și la mama sa: „Dacă el nu mi-ar fi luat telefonul – spunea fraza – măcar aș fi sunat-o pe mama”.
„Andreea trăiește în inimile noastre – a subliniat Marzia Pennisi, o prietenă a familiei, care a citit o scrisoare de comemorare în timpul funeraliilor – și acest lucru trebuie să ne ajute să mergem înainte.”
Apoi a continuat:
„Este imposibil de acceptat că Andreea nu mai este, imposibil de acceptat o lume fără zâmbetul ei generos, acel zâmbet pe care îl oferea tuturor, oglinda unui suflet profund și complicat, ușor de înțeles și foarte ușor de exploatat. Dacă aveai norocul să rămâi în acel suflet, atunci găseai un loc sigur, o casă pentru totdeauna.
Imposibil să nu nu îți amintești de simplitatea acestei fete care spunea lucrurilor pe nume și care nu se temea de nimic și de nimeni. Nu se temea să se facă auzită sau să fie văzută, colorată cum era.
Imposibil să nu fii atras de lumea magică pe care Andreea o reprezenta cu o pălărie cu urechi sau cu un rucsac în formă de unicorn, animalul fantastic simbol al libertății.
Asta dorim să facem: să credem în imposibil. Să credem în unicorni pentru că a crede înseamnă și a pretinde ca imposibilul să se întâmple și a pretinde ca cei care știu, să vorbească!”
