Genova: focuri de armă trase spre apartamentul unor români cu copii mici. Anchetatorii suspectează că este vorba de un act de răzbunare

Sursa foto: ImolaOggi.it

Două mașini incendiate și circa 40 de focuri de armă trase spre clădirea și, în special, spre apartamentul unde locuiesc zece persoane de cetățenie română, dintre care patru copii, au făcut ca noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 noiembrie 2017, să fie o noapte de coșmar pentru locuitorii din via San Quirico din Genova.

Întâi a avut loc incendiul. În jurul orei 4.00 din acea dimineață, cineva a turnat benzină pe mașina unui cetățean român care locuiește pe via San Quirico, Ciprian Nonica, și i-a dat foc. Flăcările au ajuns și la o altă mașină dar care nu părea să facă parte din obiectivul incendiatorului, spun autoritățile.

Deși mașina incendiată inițial pare să fie înregistrată pe numele unui cetățean italian de profesie mecanic, de fapt aceasta se află la disponibilitatea lui Ciprian Nonica, spun anchetatorii, un bărbat român de 30 de ani, care locuiește în apartamentul înspre care au fost direcționate și focurile de armă și care este considerat de către anchetatori destinatarul acestor atacuri, relatează ziarul Il Secolo XIX.

La trei ore după incendiu, deci în jurul orei 7.00 de duminică, cineva s-a așezat pe un deal peste drum de clădirea respectivă, cu o armă de vânătoare de calibrul 12 în mâini și a început să tragă focuri de armă înspre clădire. Circa 20 de gloanțe au lovit ușa de la intrare în clădire iar altele 20 au fost trase către apartamentul unde locuiesc cetățenii români.

„Ar fi putut deveni o tragedie, dacă cineva ieșea din casă în acel moment”, spune un agent de poliție, în timp ce observă ușa de la intrare ciuruită de gloanțe.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În acea clădire locuiesc 11 familii, cinci de cetățenie italiană și șase de origine română, iar în apartamentul unde au fost direcționate focurile de armă locuiesc circa 10 persoane, dintre care patru copii mici, scrie sursa citată.

„A trebuit să ne ascundem sub pat, o spaimă incredibilă. Am văzut gloanțele cum se înfigeau în zidul sufrageriei”, povestește Lara, o tânără mamă româncă venită în Italia de câteva săptămâni de la Timișoara și care locuiește în apartamentul asupra căruia au fost trase focurile de armă.

Ciprian Nonica, care și el locuiește în același apartament, este cunoscut de forțele de ordine pentru furturi și alte mici infracțiuni și conform celor declarate de anchetatori, este posibil să fi „deranjat” pe cineva, iar ancheta este direcționată acum în acest sens. Cu toate acestea, până la această oră anchetatorii nu au găsit nicio pistă validă către autorii acestor acte de intimidare care, se presupune, că sunt adresate către bărbatul român, în ciuda numeroaselor percheziții și interogatorii efectuate asupra persoanelor suspectate de acest atac.

Procuratura din Genova a deschis o anchetă pentru incendiere premeditată, atac armat și posesie abuzivă de armă de foc.