Unii am plecat în străinătate să căutăm o Lume Nouă, alții încearcă din greu să o clădească acasă

Originară din Segarcea, județul Dolj, Argentina este o tânără româncă plecată de mulți ani din România. Din dragoste pentru Veneția și mai ales pentru soțul său, a renunțat la o bursă de la o universitate din Franța, iar începând cu anul 2007 a devenit primul ghid român la Veneția unde s-a stabilit alături de bărbatul vieții sale.

Inspirată de perioada carnavalului venețian care are loc în această perioadă, Argentina scria în aceste zile pe pagina sa de Facebook, „Ghid Venezia:”

«În ultimele luni am notat că este foarte dificil să vorbesc cu clienții români despre politică, chiar și ironic, cum o fac eu de obicei. Pe francezi nu-i deranjează dacă le amintesc cât de dificil le este să-l judece pe Sarkozy, iar belgienii nu se supărau când le aduceam aminte, acum câțiva ani, că nu reușesc să formeze un guvern.

La acest Carnaval o mască a lipsit, eu încă nu am văzut-o. Este vorba despre „Pulcinella”. Acest personaj napolitan din Commedia dell’arte, atât de ambiguu, deform, dar descurcăreț în anumite situații, mie mi se pare că ne-ar putea reprezenta și pe noi, românii. Mi-am amintit de câteva opere ale lui Giandomenico Tiepolo, fiul marelui pictor venețian Giambattista Tiepolo, în care Pulcinella este personajul principal.

Pulcinellele lui, pictate pe zidurile casei părintești, se răzvrătesc, fac și ele ceea ce făceau patronii lor, nobilii de odinioară. Giandomenico simțea iminenta schimbare, simțea cum poporul la un moment dat o să ia locul nobilimii și ne arată Pulcinelle care dansează minuet, care se plimbă prin grădini, care vor să călătorească, se dau pe un balansoar, fac curte, se distrează…

Ultimele „pulcinellele” au fost pictate în 1797 când Veneția a fost ocupată de Napoleon Bonaparte, o Nouă Lume li s-a arătat și pulcinelelor venețiene… Unii dintre noi, pentru a vedea o Nouă Lume au plecat departe, în străinătate, alții încearcă, cu greu, dar cu multă speranță, să o clădească chiar acasă …»

„Pulcinella”, personaj napolitan din Commedia dell’arte
 
 
 
Formația Ritmix din Torino