Ghimpii din suflet. A muncit în străinătate să-și ajute copiii cu bani, apoi s-a întors acasă

Se spune că povestea de mai jos este reală, că faptele redate s-au întâmplat cu adevărat. Nu știm și nu am vrea să credem că s-ar putea găsi cineva în astfel de situații, dar poate am avea cu toții ceva de învățat din acest text, publicat de o femeie româncă pe pagina sa de Facebook:

„După ce s-a pensionat, a muncit în străinătate să-și ajute copiii cu bani. A fost menajeră, a îngrijit copii și bolnavi. A suferit, a strâns din dinți dar a mers mai departe, având uneori doar un pat în vreo cămăruță mică și obscură. A îndurat singurătatea, oboseala și ifosele străinilor, de dragul copiilor, care, datorită ajutorului ei reușeau să-și mai renoveze casele.

În timp ce copiii ei se duceau în vacanțe în alte țări, ea muncea pentru ei. Nu s-a plâns niciodată, deși o lăsaseră puterile și o dureau toate, se bucura că încă mai putea să-și ajute copiii.

Când s-a îmbolnăvit, fiica cea mare a luat-o să stea în casa ei. I-a dat o cameră cu pat mare, cu dulap imens, cu televizor… dar biata ei mamă nu avea loc să-și pună cele câteva lucrușoare pe care le avea. Tot ce ținea ea în încăperea respectivă se afla într-o noptieră în interiorul căreia fiica sa eliberase puțin spațiu.

Pe noptieră ținea Biblia, o altă cărticică de rugăciuni, o iconiță și ochelarii. Cana cu ceai nu avea voie să o țină acolo, dacă, Doamne ferește, veneau musculițe și gângănii în casă? Tare s-a supărat fiica ei când bătrâna a uitat jumătate de măr pe noptieră. „Tu știi cât costă noptiera asta, mamă?! Ai grijă să nu o pătezi!” Și astfel biata femeie nici măcar de noptiera aia nu s-a mai putut bucura.

Se simțea ca un ghimpe în spatele fiicei ei, stătea izolată între patru pereți și nimeni nu o întreba de sănătate și tare și-ar fi dorit să nu mai depindă de ea, să poată pleca la căsuța ei.

Într-o zi fiica ei s-a necăjit din cale afară. Găsise în casă o molie.
„Numai de la matale e molia asta, mamă, că ții toate vechiturile! Ce mă fac eu dacă mă umplu de molii și îmi mănâncă hainele și blănurile?” Biata bătrână a fost înspăimântată că i-ar fi putut pricinui așa necaz fiicei ei, așa că și-a strâns puținele lucruri și cu economiile care le ținea pentru bătrânețe și-a cumpărat o căsuță simplă și modestă ca să nu mai fie o povară pentru fiica ei.

Morala la aceasta povestioară reală: Nu dăruiți chiar tot ceea ce ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa, nu vreţi să-i transformați în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri. Nu vă frământați prea mult în legătură cu fiii voștri, pentru că și ei au destinul lor și îți vor găsi, cu siguranţă, drumul în viaţă! Nu așteptați prea multe de la copiii voștri, majoritatea își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să le fie de prea mare ajutor bătrânilor neputincioși de lângă ei.

Există și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă să se certe pe bunurile voastre cât sunteţi încă în viaţă și chiar să-și dorească să muriți mai repede, ca să vă poată moșteni casa și bunurile.

În general, copiii cred că li se cuvine să capete tot ceea ce au părinții lor, în timp ce voi n-aveți niciun drept să vă atingeți de ceea ce este al copiilor voștri.”

 
 
Formația Ritmix din Torino