Ghiocelul este cunoscut ca simbol al primăverii. Mesajul acestei flori delicate este unul pozitiv, de puritate, speranţă și renaştere. Originar din Elvetia, este răspândit astăzi în întreaga Europă și crește spontan prin păduri, în parcuri și chiar pe malul apelor de munte.
În Italia, ghiocelul este numit „bucaneve”, adică cel care străpunge zăpada.
Despre ghiocel s-au scris mai multe legende iar pe unele dintre ele vi le prezentăm mai jos:
Adam şi Eva
Inspirată din biblica aruncare din Rai a primilor oameni, Adam şi Eva, una dintre aceste legende ne spune despre spaima lor că nu vor mai afla drumul spre Cer. Spre deosebire de Grădina Raiului, cea mereu verde şi înflorită, pământul era rece, neprimitor. Un vânt puternic se porni şi din cer începu o ninsoare grea. Adam şi Eva tremurau, pe măsură ce zăpada se aşternea. Dar un înger, văzându-le suferinţa, opri ninsoarea şi, suflând asupra ultimilor fulgi, le dădu viaţă şi scânteiere. Atingând pământul, aceşti fulgi se transformară în nişte flori albe, pure. Eva se aplecă asupra lor şi, simţindu-le mirosul, înţelese că mai există o speranţă. În curând sosi primăvara şi pentru o vreme, pământul împrumută ceva din frumseţea Edenului.
Zeiţa Flora
În mitologia romană, zeiţa Flora era considerată protectoarea pământului şi a plantelor verzi. Se spune că, în toiul iernii, când dealuri şi văi erau acoperite de nămeţi, ea s-a hotărât să dea un carnaval, pentru a mai înveseli florile, care se retrăseseră într-o peşteră. Dădu fiecăreia rochii frumoase, strălucitoare, numai de micuţul ghiocel uită. Dar floarea nu-i reproşă nimic zeiţei, ci îşi croi singură o rochie, din… zăpadă. Până la urmă, ea fu încoronată ca regină a carnavalului şi primi de la Flora binecuvântarea de a răsări primăvara cea dintâi dintre toate florile de pe lume.
Tatăl-ghiocel
În Balcani, copiilor li se povestea, în miez de iarnă, că odată, demult, trăia într-o pădure o familie cu mulţi copii. Mama lor murind, tatăl se recăsători, dar soţia cea nouă se dovedi a fi o maşteră. Când tatăl a plecat la muncă, să taie lemne pentru stăpânul ţinutului, ea i-a alungat pe copii, desculţi şi numai cu o hăinuţă pe ei, trimiţându-i în inima pădurii. Copiii s-au rătăcit şi tatăl nu i-a mai găsit niciodată. Dar, într-o zi, un înger i s-a arătat şi i-a spus că fiii şi fiicele sale au murit şi Dumnezeu i-a transformat în flori. Tatăl s-a rugat să fie şi el transformat într-o floare, şi Tatăl Ceresc i-a dat chip de… ghiocel. El este primul care iese primăvara din pământ, strigându-şi copiii pierduţi; şi-atunci ei vin rând pe rând, înflorind cât e primăvara de lungă.
Zâna Primăvară
După o legendă siberiană, Baba-Iarnă şi Moş-Frig s-au vorbit să n-o mai lase pe Zâna-Primăvară să vină pe pământ. Pentru asta, ei au luat toate florile, le-au ascuns într-o peşteră şi, ca să fie siguri că nu vor pleca în ajutorul Zânei, le-au… furat rochiile. Dezbrăcate şi zgribulite, florile îşi plângeau de milă. Dar ghiocelul nu s-a speriat, şi-a croit haine din zăpadă şi a ieşit din peşteră, alergând în ajutorul Primăverii. Curajul lui l-a înduioşat pe Soarele din cer, care a trimis raze tot mai fierbinţi, a topit zăpezile, iar Baba-Iarnă şi Moş-Frig au fugit pe vârful muntelui să se ascundă. Zâna Primăvară, venind pe pământ, l-a sărutat pe ghiocel, numindu-l scutierul ei, iar pe celelalte flori le-a iertat pentru laşitatea lor şi le-a dat haine noi şi frumoase.
Istoria ghiocelului este oricum veche de câteva milenii. În urma cu 3000 de ani, Homer, în „Odiseea”, scrie că zeul Mercur îi dă lui Ulise o iarbă numită moly (Galanthus nivalis), care l-a protejat pe eroul antic de otrăvurile vrăjitoarei Circe.
