Harta regiunilor roșii, portocalii și galbene din Italia în funcție de nivelul de risc legat de COVID

Guvernul italian a adoptat noi măsuri restrictive în contextul pandemiei de Covid-19, care se aplică începând cu data de 6 noiembrie și până pe 3 decembrie 2020. În conformitate cu ultimul decret al Consiliului de Miniștrii, Italia va fi împărțită în zone roșii, portocalii și galbene, în funcție de nivelul de risc legat de Covid.

Patru regiuni din Italia sunt, de vineri, în zona roșie, două în zona portocalie, restul în zona galbenă. Fiecărei „culori” i se încredințează un pachet de măsuri ad hoc, scrie Skytg24.

Care sunt zonele roșii (risc foarte ridicat)

Noul dpcm a stabilit că regiunile care vor fi declarate zone roșii, ceea ce înseamnă că va fi instaurat un lockdown total, sunt: Lombardia, Piemonte, Calabria și Valle d’Aosta.

Printre principalele măsuri restrictive enumerăm interzicerea deplasărilor între regiuni și de la o provincie la alta, interzicerea deplasărilor fără declarație pe propria răspundere chiar și în interiorul localităților (persoanele se pot deplasa numai dacă au o necesitate urgentă, în scop de muncă și sănătate), barurile, restaurantele, precum și unele magazine sunt închise, începând cu anul doi de gimnaziu cursurile școlare se desfășoară online, gradul de ocupare în mijloacele publice locale și feroviare regionale (cu excepția transportului școlar) este redus la maximum 50%. Rămân deschise chioșcurile de ziare, farmaciile, tutungeriile, frizeriile și saloanele de coafură, supermarket-urile și magazinele cu produse de strictă necesitate.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Care sunt zonele portocalii (risc ridicat)

În zona portocalie au fost incluse regiunile Puglia și Sicilia.

Principalele măsuri restrictive din zonele portocalii sunt: deplasarea persoanelor în cadrul unei localități este permisă, dar nu este permisă părăsirea localității de reședință sau a celei de domiciliu decât pe motive urgente. Este interzisă intrarea sau ieșirea din regiune. Sunt închise restaurantele și barurile, magazinele rămân deschise. Școala se face online doar la învățământul liceal. Centrele comerciale și piețele vor fi închise în zilele de sărbătoare și în cele premergătoare acestora, excepție făcând farmaciile, centrele de sănătate, magazinele care comercializează produse alimentare, tutungeriile și chioșcurile de ziare din cadrul acestora.

Care sunt zonele galbene (risc moderat)

Regiunile galbene sunt Veneto și Trentino Alto-Adige, Friuli Venezia Giulia, Liguria, Toscana, Emilia-Romagna, Umbria, Sardinia, Marche, Molise, Abruzzo, Lazio, Campania, Basilicata.

În aceste regiuni se aplică restricții mai permisive. Restaurantele și barurile sunt deschise până la ora 18:00, iar magazinele rămân deschise. Circulația în interiorul regiunii și dintr-o regiune galbenă în alta este permisă. Centrele comerciale și piețele vor fi închise în zilele de sărbătoare și în cele premergătoare acestora, excepție făcând farmaciile, centrele de sănătate, magazinele care comercializează produse alimentare, tutungeriile și chioșcurile de ziare din cadrul acestora.

Harta regiunilor roșii, portocalii și galbene din Italia în funcție de nivelul de risc legat de COVID. Foto: PANORAMA

Pe întreg teritoriul național

Sunt interzise deplasările pe întreg teritoriul țării între orele 22.00 și 5.00 dimineața, cu excepția celor motivate de muncă, sănătate sau situații de necesitate. Se recomandă, de asemenea, evitarea deplasărilor pe tot parcursul zilei, în afara celor legate de muncă, studii, sănătate, situații de necesitate sau utilizarea serviciilor nesuspendate.

Rămân, în continuare, valabile prevederile privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber, în prezența altor persoane. De asemenea, purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile închise, cu excepția locuințelor private.

Distribuie acest articol