Locuința unei românce din Italia prădată de hoți în timp ce se afla în vacanță în România. Furate documente cu informații importante

Se afla împreună cu familia în România, în vacanță, când persoane încă neidentificate au intrat în casa ei din Bazzano, provincia Aquila (Abruzzo) și i-au sustras mai multe obiecte de valoare dar și documente importante cu informații care au caracter secret de serviciu. Nu au fost găsite amprente și nici alte urme care să ducă la identificarea infractorilor, a declarat pentru publicația noastră românca Alina Cărăbuș.

Alina Cărăbuș colaborează ca expert-consultant cu mai multe tribunale italiene și a denunțat furtul unui dosar, al unui computer și a două stick-uri USB care conțin informații importante despre mai multe cazuri la care colaborează în prezent, pe lângă instanțe de judecată italiene. I-au mai fost furate un televizor și câteva bijuterii de valoare.

Furtul, în urma intrării prin efracție a unor persoane necunoscute, s-a produs în noaptea de 1 spre 2 august, aproximativ între orele 3:00 – 4:00 noaptea. Alina Cărăbuș, împreună cu familia, se afla în țara natală unde își petrecea câteva zile de vacanță: „Aveam cam 10 zile de când mă aflam în România când o cunoștință de-a mea a mers, ca de obicei, să dea de mâncare la pești. Asta se întâmpla pe data de 2 august, în jurul orei 18:00, iar înainte de a intra, a observat că ceva nu era în regulă. A găsit ușa deschisă și luminile aprinse dar s-a gândit imediat că probabil mă întorsesem eu din vacanță. A intrat, nu a văzut pe nimeni și a înțeles ceea ce se întâmplase de fapt.”

Alina, anunțată de faptul petrecut, s-a întors din România a doua zi în Italia: „Am anunțat poliția care a sosit imediat la fața locului iar eu am luat primul zbor de a doua zi, spre Italia. De la o primă cercetare, în prezența poliției, mi-am dat seama că cei care au intrat mi-au furat împreună cu PC-ul, un dosar și două stick-uri care conțin documente importante în legătură cu anumite cazuri la care colaborez în prezent.”

Pentru site-ul AbruzzoWeb, femeia română declară: „Sunt profesioniști, se vede că au știut bine unde și ce să caute. Poliția nu a găsit nici o urmă care să ducă la identificarea lor, nu au lăsat nici o amprentă. Și nici măcar nu au forțat ușa, nu se exclude posibilitatea să fi avut și cheile casei.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit primelor cercetări și declarații luate de către anchetatori, niciunul dintre vecini nu a auzit nimic. Alina Cărăbuș afirmă: „În aceste zile am fost la poliție unde am fost interogată cu privire la cazurile la care lucrez în prezent, pentru a se stabili ce informații au fost furate.”

Femeia s-a întors între timp în România unde se află familia sa acum și declară că este înspăimântată de ceea ce s-a petrecut dar și pentru ce i s-ar putea întâmpla: „Sunt zile întregi de când nu am închis ochii, mi-e teamă pentru mine și pentru familia mea. Am primit deja amenințări în trecut dar nu m-am gândit că am să trăiesc cu frica de a mă întoarce acasă. Am schimbat deja încuietorile.”

Distribuie acest articol