Emigrarea ca un Plumb… „Ieri m-a sunat un bun prieten, să-i dau niște cutii. Așa am aflat că-și împachetează tot și pleacă”

O analiză la rece, sumbră și pesimistă precum poemele lui Bacovia despre situația economică a României de astăzi, despre emigrarea masivă care continuă să afecteze societatea românească, a publicat pe pagina sa de Facebook, Bogdan Glăvan, economist, profesor, autor:

„Ieri m-a sunat un bun prieten, să-i dau niște cutii. Așa am aflat că-și împachetează tot și pleacă în UK. Cu soția și cei doi copii. Nu-l tăguiesc aici, tot timpul a apreciat intimitatea, dar avem prieteni comuni care știu despre cine vorbesc.

Am mai avut prieteni care au emigrat, dar asta a fost demult, au plecat la studii și nu s-au mai întors. Pe vremea aceea nu mi se părea mare brânză, eram foarte tineri, cuceream lumea. Acum, la 40 de ani, vestea asta parcă o simt în stomac.

Când un om din generația ta, fost profesor la ASE și mic antreprenor decide că nu mai are ce face aici (în România – n.r.) și pleacă împreună cu întreaga familie, realizezi altfel atmosfera bacoviană din țară.

Săptămâna trecută, proprietara unui coafor mi-a spus că i-au plecat toate angajatele de pe o tură, că ele nu mai stau ‘să spele lumea de pe Șoseaua Giurgiului pentru 10 lei’. Lumea nu are să le dea mai mult. Că nu are, fiindcă e săracă, săracă în capital.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

De două zile spălătoria-vulcanizarea auto de lângă mine șade închisă. Oricum de ceva vreme patronul vulcaniza el însuși roțile mașinilor clienților. Nu mai găsește oameni, căci doar nu-i poate plăti cu 2.000 de euro (1.000 se duce la stat), fiindcă clienții nu lasă sute de lei pentru o spălare. De unde să lase, că nu au avere…
***
Vom rămâne aici (în România – n.r.) noi cei captivi unui sistem feudal pe care nu am fost în stare să-l denunțăm. Nu vreau să sune foarte pesimist, dar dacă nu schimbăm instituțiile astea extractive, care îți cer munți de autorizații și taxe pentru orice în beneficiul găștii securisto-feudale, îți pretind diplomă și ca să fii DJ într-un club, dacă nu le schimbăm cu instituții incluzive și cu o filosofie liberală de guvernare, o să ajungem să ne schimbăm toți uleiul, să ne umflăm roțile și să ne tundem singuri.

Bunăstarea o să rămână în câteva cartiere din București, cu nepoții foștilor nomenclaturiști comuniști și toată rezerva de cadre care au călărit țara asta și companiile ei de stat până au stors-o de resurse, sutele de mii de pensionari speciali și beneficiarii marilor bresle legiferate în Marea Adunare Națională de la Casa Poporului (că Parlament nu e). România devine Siria, în stil bacovian, picătură cu picătură.”

Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie, director al Centrului de Economie Politică și Afaceri „Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (București).

A publicat mai multe articole în American Journal of Economics and Sociology, Quarterly Journal of Austrian Economics, Independent Review, Betriebswirtschaftliche Forschung und Praxis şi a îndeplinit rolul de referent pentru publicaţii ştiinţifice prestigioase, printre care British Journal of Sociology. De asemenea, a publicat în 2009 cartea Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală şi este coautor al volumului Capitalismul. Logica libertății, Editura Humanitas, 2013.

Pentru mai multe informații, vedeți prezentarea personală.