Peste 500 de locuitori din regiunea Toscana au fost evacuaţi în zone sigure în ultimele 24 de ore, după izbucnirea unui incendiu mare de vegetaţie. Circa 600 de hectare de teren au fost afectate de flăcări, informează Corriere della Sera.
Incendiul violent a izbucnit în zona Massarosa, dar din cauza vântului flăcările și-au schimbat direcția, ajungând în zona localităților Miglianello, Pieve a Elici și Montigiano, implicând și așezările situate pe fundul văii, în via di Ronco, via Acquachiara și via Polla di Morto.
Zonele locuite, amenințate în mod direct de flăcări, au fost evacuate cu ajutorul pompierilor, Protecției civile, carabinierilor și Poliției municipale. Aproximativ 80 de persoane au găsit cazare în cadrul Școlii profesionale din Massarosa, alți oameni au fost direcționați spre alte structuri sau primiți în casele rudelor și prietenilor (în total, numărul celor evacuați se ridică la peste 500).
Guvernatorul regiunii Toscana, Eugenio Giani, a scris pe Twitter că mai multe rezervoare de benzină care au fost cuprinse de flăcări au explodat. „Pe parcursul nopții au avut loc mai multe explozii de rezervoare GPL și evacuări de case amenințate de flăcări.”
Pompierii, prin survolarea unei drone cu cameră termică au monitorizat direcția flăcărilor pentru a înțelege evoluția incendiului, ceea ce a ajutat la conducerea operațiunilor de intervenție.
La ora 14.00 de astăzi, miercuri, 20 iulie, incendiul de la Massarosa era controlat în proporție de 70%. Porțiunea de centură care face legătura dintre autostrada A11 și E80, drumul de legătură dintre Lucca și Viareggio, a fost redeschisă. În ceea ce privește șoselele locale și provinciale, polițiștii recomandă persoanelor să nu se deplaseze în zonele de incendiu decât dacă este strict necesar, pentru a nu împiedica tranzitul vehiculelor de intervenție.
Ieri, circulația feroviară pe linia de mare viteză Florența-Roma și pe linia convențională a fost întreruptă de la 16.55 până la 19.00 din cauza unui incendiu între Chiusi și Orvieto, care se apropia de șine. Trenurile au avut întârzieri de peste două ore. De asemenea, sunt vizate trenurile de mare viteză care circulă pe linia Torino-Salerno și pe liniile către Veneția și Verona. Întârzieri și anulări s-au înregistrat și pentru trenurile regionale care circulă pe linia ferată convențională Roma-Florența.
Se intervine și asupra unui alt incendiu izbucnit pe dealurile din Vecchiano, în provincia Pisa, unde flăcările au ars aproximativ 10 hectare de pădure. Aici operează două elicoptere din sistemul regional care, sub coordonarea unui director de operațiuni și cu contribuția la sol a 8 echipe de pompieri voluntari, reduc frontul de flăcări. Din păcate, condițiile meteo de astăzi sunt încă foarte favorabile răspândirii incendiilor forestiere.
De săptămâni întregi, pompierii se luptă cu incendiile de vegetaţie în mai multe zone ale Italiei. Multe au fost cauzate de neglijenţa umană sau de incendiere şi au fost exacerbate apoi de condiţiile secetoase şi de vânt.