Infernul trăit de o româncă din Italia. Umilită și abuzată de bărbații din viața ei

Aurora (nume inventat pentru a-i proteja identitatea), o tânără româncă în vârstă de 22 de ani, rezidentă în Italia, a împărtățit povestea sa tulburătoare de supraviețuire în fața violenței domestice, o bătălie începută încă din copilărie și continuată în viața adultă.

Primii ani de viață în România au fost marcați de abuzuri din partea unui tată agresiv. Aurora a povestit cu durere pentru publicația Redattore sociale cum tatăl său le bătea pe ea și pe surorile ei pentru mici greșeli.

Situația s-a agravat după mutarea familiei în Italia, unde tatăl a început să consume alcool și să manifeste un comportament tot mai violent și posesiv, inclusiv agresiuni fizice severe și abuzuri psihologice.

„De când eram foarte mici ne bătea peste mâini, pe mine și pe surorile mele. De exemplu, atunci când verișoarele ne făceau unghiile cu ojă, în joacă.

Când ne-am mutat în Italia a devenit mai rău, bea și juca (la jocuri de noroc – n.r.), ne bătea pe mama și pe noi, ea nu făcea nimic să ne protejeze.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu cât creșteam, cu atât devenea mai posesiv, nu ne lăsa să mergem în excursii școlare, ne bătea dacă ne vedea salutând colegii la ieșirea de la școală, ne insulta. Odată mi-a legat mâinile și mi-a pus capul sub apă rece, pentru că nu i-am spus parola de la Facebook”, a povestit fata.

Salvarea a venit dinspre fosta ei învățătoare, care a observat vânătăile și a încurajat-o pe Aurora și pe sora ei să meargă la poliție. Urmat de transferul lor într-o casă de copii, acest pas a reprezentat o evadare crucială din ghearele abuzului patern.

„Eram la gimnaziu, dar încă o întâlneam pe învățătoarea mea. A observat vânătăile pe care le aveam eu și sora mea și ne-a însoțit la poliție. Am depus plângere și am fost transferate într-un centru de plasament”, a povestit Aurora.

După o serie de schimbări ale căminelor pentru copii, Aurora a decis să își ia viața în propriile mâini, părăsind sistemul de asistență socială la 18 ani. S-a reîntors în România pentru a-și rezolva unele probleme cu documentele de identitate, apoi s-a mutat la Roma, unde și-a început viața profesională.

Însă, ceea ce părea a fi un nou început promițător s-a transformat într-un nou coșmar. Tânăra a întâlnit un bărbat în Roma, cu care a început o relație care a devenit rapid abuzivă. După nașterea fiicei lor, partenerul său a devenit și mai violent, expunând-o pe proaspăta mămică și pe nou-născută la un mediu periculos și instabil.

„La început, totul mergea bine, el era calm, eu eram foarte îndrăgostită, am mers să locuiesc cu el. Apoi a început să se vadă cu alte femei și să mă trateze rău, eram geloasă și el îmi spunea că sunt nebună, mă insulta și a început să devină din ce în ce mai agresiv.

Consuma alcool și substanțe interzise și deseori își pierdea controlul. Într-o seară, după o ceartă, m-a strâns de gât, mi-a spart telefonul și m-a închis pe balcon.

Dar eu mereu îl iertam, nu puteam să mă îndepărtez: voiam să plec, simțeam că trebuie să o fac, dar nu puteam. În schimb, m-am îndepărtat de cei care țineau la mine: de prietenii mei, de sora mea.”

- Continuarea după publicitate -

Decizia de a pleca a fost stimulată de un incident în care partenerul său a devenit violent în prezența fiicei lor, punând în pericol siguranța copilului. Aceasta a fost punctul de cotitură pentru Aurora, care a realizat că trebuie să protejeze atât pe ea, cât și pe fiica sa.

„Fiica mea m-a salvat. Pentru mine nu conta nimic, dar pentru a o proteja pe ea am reușit să fug. Totuși, cred că noi femeile ar trebui să fim mai bine protejate când denunțăm: nu m-am simțit niciodată în siguranță, el putea să se apropie când voia și am riscat mult”, a spus tânăra.

Drumul spre libertate a fost plin de obstacole. După ce a fugit de lângă el, a fost nevoită să se confrunte cu provocări continue, inclusiv amenințări și hărțuiri din partea fostului partener, lipsa unui sprijin adecvat din partea autorităților și dificultăți în a păstra custodia fiicei sale, care i-a fost luată de serviciile sociale.

„Am mers să trăiesc într-o cameră lângă tatăl meu, nu aveam altă opțiune, nu aveam nimic. Dar într-o seară el – (tatăl fetiței, n.r.) a venit, sub pretextul că vrea să-și vadă fiica, și a insistat să avem relații intime, m-a lovit cu palmele și pumnii.

Am chemat carabinierii, ca să-l fac să plece. Au intervenit Serviciile Sociale de Urgență și m-au îndrumat către un centru de primire. Dar chiar și acolo, el venea când voia.

Nu mă opuneam, țineam la el, în ciuda tuturor lucrurilor, voiam ca el să aibă relații cu fiica, deoarece mie îmi lipsea o familie. Dar când venea, pretindea să avem relații intime, mă insulta, mă agresa.

Nu m-am simțit protejată, nici după ce l-am denunțat. Putea veni când voia și eu continuam să cedez: într-o zi am mers să-l vizitez, voia să-și vadă fiica și avea nevoie de ajutor pentru a spăla rufele, nu știam să-i spun nu, țineam atât de mult la el.

Era complet beat, a început să mă insulte. La un moment dat m-a lovit cu pumnii în timp ce țineam bebelușul în brațe, nu știu cum am reușit să rămân în picioare. Mi-a pus mâinile la gât și a strigat ‘Te omor!’. Am reușit să fug, cu bebelușul în brațe care plângea. Odată întoarsă la centrul de primire, am sunat la poliție și l-am denunțat.

Am obținut un ordin de restricție pentru mine, dar nu și față de bebeluș. Din nou, totuși, a reușit să mă convingă să retrag plângerea, pentru a-i permite – așa spunea el – să vină la ziua de naștere a bebelușului.

Am mers la poliție și am retras plângerea, dar nu eram convinsă: am mers acasă plângând, am vorbit cu asistenta socială și ea m-a convins să anulez cererea de retragere a plângerii. Așa era el, reușea să mă facă să par nebună”.

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

„Din centrul de primire, eu și fetița am fost transferate într-o casă de familie la Morlupo, pentru că nu se poate sta mai mult de 180 de zile. Acolo am avut parte de condiții foarte proaste, părea un penitenciar, educatoarele beau, eu sunt impulsivă și așa că mă plângeam, denunțam, m-au prins filmand ce vedeam.

Atunci au făcut un raport foarte prost despre mine: după o lună, am primit un decret de la tribunal: mi-au luat fetița și au dus-o într-un cămin de copii, la Roma”.

În ciuda acestor provocări, Aurora nu a renunțat. S-a înscris la un curs pentru a deveni infirmieră și a obținut un loc de muncă stabil, lucrând din greu pentru a-și reconstrui viața și pentru a-și recupera fiica. Cu sprijinul lucrătorilor sociali și al altor organizații de ajutor, tânăra noastră conațională se pregătește pentru o audiență în fața tribunalului, sperând la o reunire cu fiica sa.

„Cu ajutorul asistentei sociale, care era de partea mea, m-am mutat la Tivoli și am început un curs pentru a deveni infirmieră. A fost o perioadă fundamentală, dar foarte grea, plecam devreme pentru a urma cursul, mergeam să-mi vizitez fetița de câte ori puteam și între timp lucram pentru a strânge niște bani.

A fost greu, dar am terminat cursul cu cele mai bune note și am găsit imediat un loc de muncă, un loc de muncă adevărat, cu un contract regulat, într-o clinică din Guidonia.

Între timp, primesc evaluări pozitive și știu că îmi voi recupera fetița, asistenta socială, curatorul și casa de familie au cerut reîntâlnirea și întoarcerea acasă.

Nu pot să cred că el, tatăl bebelușului, va fi acolo să asculte ce spun, să știe unde trăiesc și ce fac. Trebuie să vorbesc despre mine, despre bebeluș, în fața lui, mi se pare absurd și îmi creează un mare disconfort”.

Povestea Aurorei nu este doar una de supraviețuire, ci și una de curaj și determinare. Într-o lume unde violența împotriva femeilor rămâne o realitate îngrijorătoare, ea reprezintă o voce puternică pentru schimbare și un exemplu de reziliență în fața adversităților.

„El este liber și în tot acest timp doar eu și bebelușul plătim. Știu că am riscat mult, a fost fetița care m-a salvat, pentru că protejând-o pe ea, m-am protejat și pe mine. Altfel, nu aș fi fost capabilă să mă îndepărtez și cine știe ce s-ar fi întâmplat.

Când văd ce se întâmplă, când aud știrile despre violențe și femei ucise, cred că legile ar trebui să fie mai stricte și procesele mai rapide. Eu, până la urmă am denunțat, am cerut ajutor, asta trebuie să faci, să te îndepărtezi de cine te rănește, niciodată de cei care te iubesc.

Dar trebuie să fii ajutată, singură nu poți, nu-ți dai seama. Niciodată nu m-am simțit cu adevărat protejată, el putea să vină când voia și eu mă temeam.

Acum încep de la zero, cursul pe care l-am urmat a fost punctul de cotitură, esențial pentru a începe viața de la capăt. Mi-a asigurat un loc de muncă pe care îl iubesc și care îmi oferă stabilitate. Acum aștept doar să-mi iau fetița lângă mine.”

@rotalianul