Îngrijitoare din Italia despre munca de „badantă”: Bătrânii pe care îi îngrijim ne schimbă viața

Partea plină a paharului sau Odă „Badantelor”:

Sunt în lume meserii atât de multe încât nimeni nu le-a numărat și nici măcar nu a făcut o clasificare a lor. Dar eu, dacă ar fi să pun pe primul loc o meserie, cu siguranță meseria noastră, a îngrijitoarelor ar fi pe primul loc sub toate aspectel. În afara faptului că este cea mai grea este și cea mai frumoasă și chiar plină de satisfacții.

Să vă explic de ce spun asta. Ce poate fi mai frumos să lucrezi cu oameni bătrâni și înțelepți? În fiecare dintre ei se află un mic univers, un roman care conține în interiorul paginilor sale nescrise cele mai frumoase experiențe ale unei vieți de om. De la ei, de la asistații noștri, avem enorm de multe de învățat și chiar dacă nu vrem să recunoaștem, acești oameni ne schimbă. Și nu în rău, ci în bine!

Aceste persoane, femei, bărbați, ajunși la finalul vieții lor, devin niște copii în mâinile noastre, niște copii plini de amintiri. Amintiri care mai de care mai interesante, unele hazlii, altele triste, în taină, cu răbdare ni le spun sau le aflăm. Sunt lucruri care nu le-au mărturisit la nimeni, niciodată, ci doar nouă, celor care îi îngrijim, ni se destăinue și își deschid sufletul înaintea noastră convinși că doar noi le putem înțelege trăirile, amintirile…

Dar partea frumoasă a meseriei noastre vine acum: cunoști o persoană care abia respiră, abia merge și mănâncă, iar tu, iubita mea „badantă”, pui suflet, îți aduni toate forțele ca să readucă în simțiri această umbră de om. Îți sacrifici timpul tău, forțele tale, sănătatea ta pentru a vedea zi de zi îmbunătățită viața lui. Nu e ușor! Dar satisfacția este imensă  atunci când vezi cum încet, încet, începe să prindă… drag de viață. Și acest lucru datorită ție, „badantei” sale! Nu a familiei, nu a medicului, pe cât datorită răbdării și perseverenței tale.

Bineînțeles că sunt și cazuri grele, în care nu mai e nimic de făcut… dar tu nu te lași! Te încăpățânezi și crezi mai mult ca oricine că îl vei putea salva, îl vei ridica din hăurile negre ale disperării și resemnării omului ajuns la capătul vieții, îi vei însenina ultimele zile ca să le trăiască cu drag și seninătate. Chiar dacă e greu, tu continui să speri.

Majoritatea femeilor care lucrează ca îngrijitoare intră cu gânduri bune într-o familie și cu mii de speranțe pentru ea, dar și pentru cel asistat. A salva viața unui om muribund, a-i oferi clipe de liniște și seninătate în ultimii ani ai vieții este cea mai mare satisfacție a noastră. Contraziceți-mă dacă nu este adevărat!

Dar spuneți-mi, de câte ori nu v-ați pus chiar și împotriva familiei ca să reușiți imposibilul? De câte ori nu v-ați rugat pentru sărmanul bătrân aflat pe moarte? Toate gesturile astea ne fac oameni, răscolesc și scot la suprafață umanitatea din fiecare dintre noi și fac din meseria noastră una dintre cele mai frumoase meserii din lume! Chiar dacă ne mai plângem, chiar dacă mai și suferim, chiar dacă lacrimile noastre adunate ar face un ocean ce ar acoperi pământul… lucrăm cu oameni care ne amintesc că putem fi oameni, iar meseria noastră rămâne cea mai frumoasă meserie din lume!

Hubertine Botoi, Italia

 
 
Formația Ritmix din Torino