O femeie româncă din Italia, în vârstă de 45 de ani, care a îngrijit ani la rând cu responsabilitate o bătrână italiancă în vârstă de 92 de ani, a primit prin testament din partea acesteia o casă proprietate personală în orașul Brescia.
„Am primit de la ea atenția, grija și afecțiunea pe care nu am primit-o niciodată de la nepoții mei”, a declarat bătrâna.
Cei șase nepoți ai bătrânei nu au fost de acord cu decizia ei și au contestat în fața instanței judecătorești testamentul
Intenția lor era de a demonstra că badanta româncă a profitat de starea precară de sănătate a bătrânei și a forțat-o oarecum să o treacă în testament ca beneficiară a proprietății respective.
În ajutorul îngrijitoarei a sărit chiar bătrâna în cauză, care s-a supus controalelor specifice și care au demonstrat că se află în deplinătatea facultăților mintale, conștientă și în măsură să decidă cui vor rămânea bunurile sale după ce va părăsi această lume.
Antoneta, îngrijitoarea română, a fost acuzată de procuroarea Marzia Aliatis, în urma sesizărilor nepoților, că „a obligat-o pe bătrâna îngrijită să-i doneze imobilul proprietate personală și să-i transfere suma de 9.000 de euro, necesară plății actelor notariale.”
Pe perioada procesului, bătrâna a fost dusă într-un centru de îngrijire pentru bătrâni, considerându-se că badanta româncă era de fapt o profitoare și nu mai putea continua să aibă grijă de pensionară.
Antoneta, ajutată de avocata Rosa Afrune, a prezentat în instanță o copie a testamentului în care se specifica donația și o scrisoare din partea bătrânei în care aceasta scria:
„Dragii mei nepoți, vă rog să nu fiți supărați pe mine pentru ceea ce am hotărât în testamentul meu.
Am ajuns să iau această decizie pentru că m-am simțit abandonată de voi toți. Așa cum voi nu v-ați simțit obligați față de mine cu ceva, la fel și eu am considerat că sunt liberă să decid ce voi face și cui voi lăsa bunurile mele după ce nu voi mai fi.”
În continuare, bătrâna specifică ceea ce a scris și în testament, că îngrijitoarei îi va reveni casa sa din oraș, iar nepoților magazinul pe care familia îl gestiona și care era proprietatea femeii.
„Am avut de la această femeie (de la îngrijitoarea româncă, n.r.) atenția și afecțiunea pe care nu am primit-o niciodată de la voi”, scrie bătrâna în scrisoarea sa prezentată în fața judecătorilor, apoi continuă:
„Vă cer și doresc în mod deosebit ca deciziile mele să fie respectate, pentru că vreau să dau posibilitate Antonetei să-și trăiască viața liniștită și cu demnitate.”
Pentru procurorul Marzia Aliatis nu a fost suficientă scrisoarea bătrânei, ea a decis să meargă și să vorbească personal cu dânsa:
„Bătrâna de 92 de ani este lucidă și conștientă de tot ceea ce afirmă”, a declarat în instanță procuroarea italiană și a considerat, în final, că testamentul este valid și de necontestat.
Procesul s-a încheiat în favoarea îngrijitoarei românce, care are toate drepturile de a primi donația din partea celei pe care a îngrijit-o cu dragoste, ani la rând și despre care a specificat:
„Mă voi adresa unui judecător ca să o pot aduce acasă și să am grijă de ea, nu ar fi trebuit să ajungă niciodată într-un azil.”
